Restart cu remiză. Bon: „Mă bucur că am putut începe campionatul”

Marius ANGHEL 09 Mar. 2014, 14:00 Campionat

La primul meci oficial din 2014, după ce runda precedentă n-a făcut deplasarea la Slatina, Universitatea Craiova a remizat cu FC Bihor, scor 0-0. Partida s-a jucat pe Stadionul Municipal din Drobeta – Turnu Severin, unde Știința și-a disputat majoritatea jocurilor de acasă, din acest sezon.

După o primă repriză animată, în care s-au remarcat șutul lui Pop (’21), respins în corner de Hotoboc, și cel al lui Bălan (’31), care a trecut la câțiva centimetri de vinclu, partea secundă s-a evidențiat prin lobul aceluiași Pop (’55), care a lovit transversala, dar și prin eliminarea lui Achim. Fundașul Bihorului a fost trimis mai devreme la cabine, pentru două cartonașe galbene, văzute în minutele 7 și 63.

Deși, per ansamblu, n-a fost un joc prea dur, oaspeții au primit alte patru avertismente, iar Universitatea Craiova a fost sancționată la faulturile fundașilor Bușu (’19), Bălașa (’44) și Ciucă (’49). Echipa condusă de pe bancă de Dragoș Bon n-a putut să profite de superioritatea numerică, iar ocaziile clare de gol au lipsit din peisajul ultimei jumătăți de oră. Meciul  la care a asistat, din tribuna oficială, și fostul antrenor al oltenilor, Nicolo Napoli, s-a încheiat 0-0.  

VEZI mai multe POZE de la meci

„Un punct  muncit. Am așteptat cu nerăbdare această partidă, fiindcă pauza noastră a fost prelungită și din acest motiv ne așteptam să avem un început dificil. Am întâlnit o echipă bine organizată. Știam acest lucru, știam că e o echipă disciplinată tactic, care dezvoltă jocul pe contraatac. Felicit băieții mei pentru efortul depus. Au dat dovadă de caracter, de spirit de echipă, de sacrificiu. E greu să joci după trei luni și ceva. Se știu problemele pe care le-am avut cu pregătirea. În perioada următoare, vom regla din mers aceste aspecte. Mă bucur că am putut începe campionatul”, a declarat Bon, după debutul ca principal pe banca Universității.

Acesta a mai afirmat că rezultatul e unul echitabil și speră să obțină prima victorie etapa viitoare, în Zăvoi: „Evoluând acasă, sunt două puncte pierdute, dar după aspectul jocului, e un rezultat echitabil. Ei au avut ocaziile mai mari, dar noi am dominat partida ca și posesie, ca și construcție.. Cu mai multă luciditate și prospețime, am fi putut câștiga. E bine că nu am primit gol. Dacă eram pregătiți la parametri normali, altul ar fi fost rezultatul. Eu sunt mulțumit de joc, la nivelul la care ne aflăm. Atât am putut acum, sper ca la următoarea partidă să fim mai speculanți și să câștigăm. Ne așteaptă un meci de play-off, la Vâlcea. Sunt convins că vom crește de la joc la joc. Rog publicul să aibă răbdare cu noi”.

Pelici i-a felicitat pe jucătorii lui Bon

De partea cealaltă, Alexandru Pelici a ținut să felicite jucătorii Craiovei și s-a declarat mulțumit de rezultat. „Jucătorii Universității merită toată admirația și respectul nostru, pentru ardoarea și ambiția cu care apără numele unei echipe mari. Felicitări pentru acești băieți care găsesc puterea să supraviețuiască tuturor greutăților, fiindcă am citit în presă că nu au avut unde să se antreneze. Mă așteptam să fie un meci îndârjit. Am fi putut să și câștigăm, dar un punct e mai bun decât nimic. Portarul Hotoboc a făcut o paradă ca în tinerețe, iar dacă am fi reușit să deschidem scorul în prima repriză, poate ne făceam meciul mai ușor și am fi câștigat. Obiectivul nostru e salvarea de la retrogradare. Nu ne gândim la play-off. Ar fi un vis frumos să ajungem acolo”, a spus la final Alexandru Pelici

Stoica s-a întors la echipă și a fost titular

Deși Dorel Stoica nu s-a antrenat toată iarna alături de Universitate Craiova, veteranul oltenilor a  jucat titular cu FC Bihor și a fost unul dintre cei mai buni jucători de pe teren, alături de portarul Dumitru Hotoboc. „Dorel Stoica s-a antrenat cu noi în această săptămână. E unul dintre cei mai buni jucători din eșalonul secund, care poate juca fără probleme și în Liga I. Revenirea lui e un plus și sunt convins că ne poate ajuta în acest sezon”, a spus Bon.

FC UNIVERSITATEA CRAIOVA
FC BIHOR
0-0

Hotoboc – Goge, D. Bălașa, M. Ciucă (cpt.), Bușu – D. Stoica, Săceanu (Mârzeanu ”60) – Stoianof, V. Gheorghe (N. Nicolae ”82), Ripoli (M. Roman ”66) – Cl. Bălan
Antrenor: Dragoș Bon

Smaranda – Letan, Pascariu, Fl. Lazăr (cpt.), A. Achim – Haș, Cip. Străuț – Fl. Pop, Ianc (Hadăr ”80), Bic (M. Popa ”59) – R. Lukacs (Lupu ”66)
Antrenor: Alexandru Pelici
Eliminat: A. Achim ”63 (două galbene)

Articol scris de Mircea OGLINDOIU
Foto: editie.ro

Marius ANGHEL 09 Mar. 2014, 14:00 Campionat
Pe aceeași temă