Meciul de sâmbătă de la Petroșani, dintre Energeticianul și FC Argeș, are o încărcătură aparte. Pe banca tehnică a echipei piteștene, în calitate de preparator fizic, stă fostul antrenor al Energeticianului (când echipa juca în Liga 3 și se numea ACS Șirineasa), Dan Vasilică (foto, în dreapta), care va da piept cu cel pe care el însuși l-a adus la clubul care își desfășoară meciurile de pe teren propriu pe stadionul Jiul. George Zima (foto, în stânga) a rămas în staff atât sub comanda lui Cristian Dulca, Bogdan Andone sau Marin Tudorache, ceilalți antrenori care au condus formația în ultima perioadă, iar în această iarnă a primit șansa să fie antrenor principal.
Reîntâlnirea dintre Zima și Vasilică se produce într-un moment nedorit. Acesta din urmă, cât și colegii săi au șanse mari să fie demiși de la FC Argeș dacă echipa nu câștigă meciul cu Energeticianul.
Referitor la partida cu echipa piteșteană și reîntâlnirea cu Dan Vasilică, George Zima a spus: „Întălnim o echipă echilibrată, cu jucători de calitate, dar noi trebuie să dăm dovadă de inteligență în joc și să profităm de orice șansă pe care cursul jocului ne-o va da. Ei vin după două înfrângeri nemeritate, iar stafful lor este unul de mare calitate și cu experiență. Pentru mine, revederea ca adversar cu preparatorul lor fizic Dan Vasilică este una plăcută. Din punctul meu de vedere, nu este vorba de nicio ambiție legată de prezența lui pe banca lor tehnică, deoarece eu îi mulțumesc și acum pentru că el m-a propus la această echipă când era în Liga 3”.
Cât despre evoluția Energeticianului din primele două etape din 2019, când a pierdut cu „U” Cluj (0-2) și a remizat cu Aerostar (1-1), George Zima spune că a remarcat multe lucruri pozitive, însă neconcretizate cu victorii. Cu FC Argeș speră la trei puncte.
„Am început bine acest campionat din punct de vedere al atitudinii individuale și colective, iar ca joc am arătat multe lucruri pozitive. Muncim zi de zi și jucătorii se pregătesc maximal, dar trebuie să înțelegem încă o dată că avem nevoie de puncte. Primul a fost obținut la Bacău, iar sâmbătă am încredere în băieți că le pot obține pe următoarele”, a vorbit Zima.
FC Argeș va juca la Petroșani cu sabia deasupra capului. Jucătorilor le-au fost blocate salariile, iar stafful tehnic a primit ultimatum. În următoarele două meciuri trebuie să obțină șase puncte, altfel antrenorul Emil Săndoi și secunzii săi vor fi demiși.
Partida de la Petroșani dintre Energeticianul și FC Argeș are loc sâmbătă, de la ora 11:00, și va fi condusă de o brigadă feminină. Ionela Alina Peșu (Craiova) va fi central, iar Petruța Iugulescu (Târgoviște) și Daniela Constantinescu (Craiova) vor fi arbitrele de la tușă.
În meciul tur, desfășurat la Pitești, cele două echipe au încheiat la egalitate, scor 0-0.
Articol scris de Loredana JUGLEA