Rapid traversa o perioadă excelentă înainte de deplasarea de la Constanța, însă acest lucru n-a mai contat în fața Farului. Sâmbătă, în prima etapă a returului, giuleștenii au pierdut cu 1-3 meciul cu „marinarii”, după ce au încasat gol încă din minutul 5, au reușit să egaleze, însă adversarii i-au luat pe sus și le-au mai dat două goluri până la pauză.
În fața unui Farul invincibil pe teren propriu în acest sezon, Rapid n-a mișcat, astfel că a resimțit gustul înfrângerii pentru a cincea oară în 20 de etape.
Daniel Pancu: „A fost o victorie absolut meritată a celor de la Farul, nu neapărat după aspectul jocului”
Daniel Pancu a spus la conferința de presă că diferența dintre cele două echipe în meciul de la Constanța a fost făcută de atitudinea jucătorilor. Succesul Farului i se pare absolut meritat.
„A fost o atmosferă extraordinară în tribune. A fost ritm, intensitate multă și pe teren. A fost o victorie absolut meritată a celor de la Farul, nu neapărat după aspectul jocului, ci a modului în careu au intrat pe teren, cu cuțitul între dinți, cum îmi place mie să spun, agresivi, în modul pozitiv, primii la minge, răi. Ne-au dominat la duelurile unu contra unu, în special la faze fixe, unde știam că sunt buni. Pe contraatac, iarăși știam că sunt buni. Am făcut niște greșeli, chiar dacă vorbesc mereu cu jucătorii mei și pregătim meciurile la un nivel destul de înalt, însă n-au respectat tot ce pregătim. Noi ne-am revenit după pauză, ne-am creat câteva situații și ocazii după pauză, Muțiu a fost într-o formă foarte bună, dar diferența a fost făcută agresivitatea și dorința foarte mare de victorie a celor de la Farul”, a spus Daniel Pancu.
„Din păcate, iar avem o sincopă”
Chiar dacă în urmă cu câteva zile spunea că Rapid nu va mai repeta greșelile făcute în acest sezon, Pancu a spus după jocul cu Farul că jucătorii nu au învățat nimic și continuă să nu-i recepționeze mesajele.
„Eram într-o poziție bună și înaintea acestei etape, campionatul se va juca până la final, dar e păcat că nu învățăm din greșelile trecutului, din punctele pierdute pe terenuri străine. Absolut toată lumea din această ligă dorește să bată Rapidului, așa cum a fost în Liga a 3-a și o să fie valabil și în Liga 1. Se pare că jucătorii încă nu recepționează mesajele astea. Veneam după o serie bună, foarte bună, cu adversari buni din prima jumătate a clasamentului, cu victorii, cu puncte importante acumulate. Din păcate, iar avem o sincopă și diferența, o spun tot timpul, între campioni și un jucător de pluton o face foamea și modul în care te antrenezi și intri pe teren. În momentul în care te-ai relaxat, redevi un jucător obișnuit și nu o să fi niciodată un campion”, a mai declarat Pancu.
Despre Farul, Pancu spune că poziția pe care o ocupă în clasament, 8, este una bună față de lotul pe care îl are. „Farul are un prim 11, nu are un lot. Poziția din clasament este una foarte bună, față de ce se preconiza înaintea campionatului. Toate echipele au șanse. Au venit și ei acum la 28 de puncte și șapte-opt echipe încă pot spera la promovare”, e de părere antrenorul Rapidului.
Chiar dacă știa că CS Mioveni a pierdut de dimineață, 0-1 acasă cu ASU Poli, Rapid nu a profitat de acest lucru și a cedat și ea la Constanța, 1-3 cu Farul, astfel că a ratat șansa de a trece pe locul 2, menținându-se la două puncte în spatele argeșenilor, pe locul 3, cu 32 de puncte față de 34. În plus, Turris-Oltul, după victoria cu Pandurii, scor 1-0, i-a egalat pe giuleșteni.
Rapid joacă în ultima etapă din acest an, a doua a returului, tot în deplasare, sâmbătă următoare, de la ora 16:00, la Concordia Chiajna.
Articol scris de Marius ANGHEL
Foto și video: FC Rapid 1923