Rapid, îngenuncheat la Călărași. Dunărea a urcat pe primul loc în play-off după ce a câștigat la scor de neprezentare

Marius ANGHEL 12 May. 2016, 13:18 Campionat

Dunărea Călărași a făcut, miercuri, în etapa a 6-a a play-off-ului Seriei I, cel mai bun meci din acest sezon și a învins Rapid București cu un scor de neprezentare, 3 – 0! Antrenorul giuleștenilor, Dan Alexa, a ajuns la Spitalul Județean Călărași după ce, nervos fiind, a spart geamul de la vestiare și s-a tăiat destul de serios, fiind cusut pe viu! Fără spectatori în tribune, datorită suspendării terenului primită după jocul cu Brăila, jucătorii Dunării au fost susținuți frenetic de cea mai „luxoasă” galerie!

Elevii lui Adrian Mihalcea au reușit o victorie categorică în fața principalei candidate la promovare, Rapid București. Revenirea lui Alami, după o accidentare, a fost „punctul cheie” din debutul partidei de la Călărași. Un meci care s-a putut vedea doar la televizor de spectatori, clubul călărășean având terenul suspendat la jocul cu Rapid. Marocanul Alami Saifeddine l-a trimis pe portarul giuleștenilor, Drăghia, să scoată balonul din poartă la o fază surprinzătoare de atac a gazdelor. Era minutul 2 și Dunărea conducea cu 1-0! În minutul 10, Dunărea a mai avut o ocazie mare prin Vădrariu, dar, de această dată, Drăghia a fost la post. Oaspeții, surprinși de jocul bun făcut de jucătorii Dunării nu prea l-au încercat pe Cezar Lungu. Rapidiștii au făcut un meci slab în prima parte a jocului.

La reluare, tot Dunărea este echipa care își domină adversarul. Vine minutul 64, atunci când Alexandru Stoica preia în stânga careului, trage la colțul lung printre picioarele lui Fran Cruz și Avrămia, iar mingea ciupită de Drăghia intră în plasă. 2-0 și oaspeții sunt în corzi. Călărășenii îl țin pe portarul Drăghia destul de ocupat la ratările semnate de Kanda, A. Stoica și V. Andrei. Prima fază importantă pentru Rapid a venit în minutul 85, atunci când Țîră nu l-a putut învinge pe portarul Cezar Lungu cu un șut puternic din 8 metri. Imediat la faza următoare, trupa lui Mihalcea încheie socotelile prin reușita lui Valentin Andrei la o fază de contraatac.

Dunărea învinge Rapid București și urcă pe primul loc în clasamentul play-off-ului, cu șanse mari să obțină o promovare istorică în Liga 1. Călărășenii ar trebui să rămână totuși cu picioarele pe pământ și asta pentru că mai sunt meciuri de jucat, iar următorul joc, cel din deplasarea de la Băcău, programat sâmbătă, 14 mai, este unul la fel de capital.

„Am învins Rapidul cu un scor incredibil, 3-0, și am revenit astfel pe primul loc în topul Seriei I. Jucătorii au fost la înălțime, banca tehnică merită felicitată, dar toată aprecierea noastră se îndreaptă către suporteri. Cei prezenți în tribuna oficială au fost de nota 10. Am resimțit, fie și de la distanță, susținerea manifestată de călărășeni, nevoiți, din nefericire, să ne urmărească din fața televizoarelor. Le mulțumim tuturor pentru încredere, pentru încurajări, pentru faptul că iubesc această echipă minunată, Dunărea Călărași. Victoria le este dedicată tuturor celor care au crezut și cred în continuare în acest proiect Dunărea Călărași. Împreună am construit lucruri formidabile în niciun an de zile””, a spus după meci Costică Ștefan, președinte clubului Dunărea Călărași.

Dan Alexa, cusut pe viu după ce a spart un geam!

Antrenorul giuleștenilor a cedat nervos la pauza meciului dintre Dunărea și Rapid. Dan Alexa le-a cerut socoteală arbitrilor pe holul de la vestiare și a înjurat un oficial al clubului Dunărea, iar apoi, de nervi, a vrut să deschidă ușa de la vestiarul Rapidului cu ambele mâini, moment în care geamul a cedat și l-a tăiat.

La fața locului a fost chemat imediat medicul echipei călărășene și Alexa a fost dus de urgență cu salvarea la Spitalul Județean Călărași. Ajuns la camera de gardă, Alexa a fost cusut pe viu și asta pentru că avea mai multe plăgi tăiate la mâna stângă și chiar în jurul abdomenului. Tehnicianul de la Rapid a plecat apoi direct la București și nu a mai revenit la stadion pentru a vedea pe viu „măcelul” produs de Dunărea echipei sale.

Galerie de „lux”

Stadionul călărășean a avut porțile închise la meciul cu Rapid București. Suporterii au putut vedea partida pe un ecran mare amplasat de autoritățile locale pe scena din parcul Dumbrava. În tribuna oficială, Dunărea a avut parte totuși de mai mulți susținători. Marian Dinulescu, unul dintre cei mai înfocați suporteri ai clubului, consilierul local, Viorel Ivanciu, președintele clubului Dunărea, Costică Ștefan, oficiali ai echipei de pe malul Borcei, sponsori și susținători, au strigat și și-au încurajat echipa favorită în partida cu Rapid. Dunărea mai joacă un meci tot cu porțile închise, cel cu Farul Constanța de săptămâna viitoare.

Conflict închis

Înaintea meciului de la Călărași, „gurile rele” vorbeau de o excludere din lot a atacantului Valentin Alexandru, asta după incidentul care a avut loc la un antrenament între el și antrenorul Adi Mihalcea. Cei doi au avut o discuție mai aprinsă la pregătirea de sâmbătă, iar tehnicianul ar fi cerut excluderea atacantului din lot. Nu a fost așa. Mihalcea, o fire foarte calmă de fel, a avut o reacție surprinzătoare chiar dacă Alexandru nu a fost titular în partida cu Rapid. Atacantul a intrat pe teren în minutul 62 în locul lui Vădrariu și chiar a ținut cont de sfaturile date de Adi Mihalcea înainte de a intra pe teren.

DUNĂ‚REA CĂ‚LĂ‚RAȘI  3
RAPID BUCUREȘTI     0

Alami ‘2, Al. Stoica ’64, Val. Andrei ’86

C. Lungu – Bg. Panait (cpt.), Bumbac, M. Popescu, S. Matei – Țenea, Sg. Popescu, Alami (V. Andrei ’55), Vădrariu (V. Alexandru ’62) – Al. Stoica, Kanda (M. Chițu ’84)
Rezerve neutilizate: G. Popa – Preoteasa, M. Ștefan, Săftescu
Antrenor: Adrian Mihalcea

Drăghia – N. Vasile (cpt.)(Robuste ’34), Fran Cruz, Avrămia, Fota – Martin (Luque ’46), I. Popa (Țîră ’74), R. Costin, Tudoran – Rafa Jorda, N’Koyi
Rezerve neutilizate: Botaș – Raiciu, Căruță, Potecea
Antrenor: Dan Alexa
Eliminat: Avrămia ’89 (cumul de cartonașe galbene)

Stadion: „Ion Comșa” (Călărași); Spectatori: cu porțile închise; Arbitru: Cătălin Popa (Pitești). Asistenții Aurel Oniță (Constanța) și Marius Nicoară (Drobeta Turnu Severin).

Rezultate etapa a 6-a play-off:

Dacia Unirea Brăila – FC Academica Clinceni 2-1
Farul Constanța – SC Bacău 0-1
Dunărea Călărași – Rapid București 3-0

Etapa a 7-a, sâmbătă 14 mai:

ora 11:00
SC Bacău – Dunărea Călărași
FC Academica Clinceni – Farul Constanța

ora 13:00
Rapid București – Dacia Unirea Brăila

Clasament Seria I – play-off:

1.     Dunărea Călărași     6     3     2     1     14-4     34 pct.
2.     Rapid București     6     3     0     3     6-9     34
3.     Dacia Unirea Brăila     6     3     1     2     12-8     31
4.     FC Academica Clinceni     6     2     2     2     11-11     27
5.     SC Bacău     6     3     1     2     9-11     25
6.     FC Farul Constanța     6     1     0     5     7-16     22

Articol scris de Cătălin NIȚU (Ediția.ro)
Foto: Alexandru BOTEZATU

Marius ANGHEL 12 May. 2016, 13:18 Campionat
Pe aceeași temă