Rapid s-a impus fără emoții, cu 2-0, în meciul restant cu UTA, desfășurat miercuri în Regie, în contul etapei a 10-a, a ajuns la două victorii în trei jocuri împotriva liderului Ligii 2, după cea cu CS Mioveni (5-1), și s-a apropiat la un singur punct de prima poziție a clasamentului. Giuleștenii i-au învins pe arădeni cu două goluri create sau transformate de doi foști jucători ai echipei UTA. Amir Jorza a pasat la golul lui Sandro Djuric, iar Cătălin Hlistei a înscris și el în fața „Bătrânei Doamne”.
Rapid a confirmat și în meciul cu UTA că trece printr-o perioadă excelentă în campionat, iar arădenii, mult prea obosiți tocmai din cauza programului încărcat generat de tactica șefilor clubului de a tot amâna meciuri și de a juca acum din trei în trei zile, n-au emis pretenții în fața băieților lui Daniel Pancu. La cum s-au prezentat în Regie, jucătorii „Bătrânei Doamne” au confirmat vorbele giuleștenilor dinaintea meciului: „Nu putem spune că este un derby, cum este cel cu Petrolul, dar va fi un meci de tradiție”. Tensiunea meciului cu Petrolul a fost net superioară celei cu UTA, ploieștenii au pus mari probleme, față de arădeni, iar Rapidul s-a impus atunci cu mult noroc, victorie care l-a făcut pe Daniel Pancu să spună că a obținut cel mai mare success al său de când e antrenor.
Rapid a dominat autoritar meciul cu liderul UTA și s-a impus fără probleme, nu la fel cum o făcea în urmă cu două etape în fața fostului lider CS Mioveni, pe care îl învingea cu 5-1.
Doi arădeni au răpus UTA în prima repriză. Jorza a făcut faza golului lui Djuric, iar Hlistei a marcat al doilea
Meciul din Regie a început cu o mare ocazie pentru UTA. Miculescu (1) a scăpat în flancul stâng și din colțul careului a șutat razant pe lângă bara a doua, fază la care Tătaru a vrut să iasă, s-a răzgândit și era bătut dată mingea era pe poartă.
Iar giuleștenii au reacționat imediat. După mai multe faze în care defensiva arădeană a fost depășită foarte ușor, Labeau (3) a trimis pe lângă din postură de singur cu portarul șit tot acesta a mai avut două situații bune în minutele 4 și 5. Apoi Hlistei (9) a trimis pe lângă din afara careului, pentru ca Sandro Djuric (22) să deschidă scorul după o pasă cu călcâiul primită de la fostul utist Jorza. Arădeanul Cătălin Hlistei (28) a marcat și el în poarta fostei sale echipe cu o reluare din plonjon din 7 metri, după o fază creată în dreapta de Sefer. Și tot Hlistei (36) ar mai fi putut marca o dată tot cu capul, din 8 metri, însă a trimis puțin peste transversală după o centrare din dreapta a lui Voicu.
Hlistei (40) a ieșit apoi accidentat, la fel cum o făcuse și utistul Andrei Rus încă din minutul 12. Buhăcianu (43) a avut șansa readucerii în joc a echipei sale, însă, scăpat singur cu portarul, și-a prelungit prea mult mingea, iar Tătaru a reușit să respingă din fața careului. În prelungiri, Labeau (45+1) s-a grăbit să tragă cu exteriorul din 12 metri, însă a făcut-o pe lângă poartă.
Rapidiștii, net superiori și în partea secundă
În partea secundă a jocului, tot Rapid a fost echipa care a dominat și și-a creat ocazii, UTA continuând să nu aibă replică. Labeau (48) a trimis cu capul puțin peste transversală din 6 metri, Roskopf (63) a reluat pe lângă bară din 10 metri sau Goge (73) a trimis și el pe lângă colțul lung. Giuleștenii au dominat tactic, au calmat jocul și nu i-au dat nicio oportunitate UTA-ei să conteze în atac, cu toate că pe teren a intrat și golgheterul Ciprian Rus (67).
UTA a fost doar o umbră a unei echipe care era neînvinsă de 11 meciuri în campionat și începe să dea rateuri. După trei remize consecutive în deplasare, arădenii pierd acum după un meci modest.
În schimb, Rapid traversează o perioadă excelentă și în doar trei jocuri a învins de două ori liderul Ligii 2. După 5-1 la Mioveni, acum a trecut cu 2-0 de UTA. Pe Mioveni, căzută între timp pe 2, a egalat-o acum la puncte, iar față de UTA mai are doar un punct în spate. Giuleștenii au cinci jocuri consecutive cu rezultate pozitive.
Cu 31 de puncte acumulate în 17 meciuri, Rapid urcă, momentan, pe locul 3, la egalitate cu CS Mioveni, care e pe 2, în timp ce UTA rămâne cu 32 de puncte și se menține pe prima poziție. Ambele echipe mai au însă câte o restanță de jucat.
RAPID – UTA ARAD 2-0
Sandro Djuric 22′, Cătălin Hlistei 28′
Al. Tătaru – I. Voicu (cpt.), Al. Iacob, Mallo, Goge – Djuric (Drăghiceanu 84′), R. Lazăr, Jorza – Sefer (Pănoiu 75′), Labeau, Hlistei (Roskopf 40′)
Rezerve neutilizate: Achiriloaei – Băjan, Catrici, Piriz
Antrenor: Daniel Pancu
Fl. Iacob – Andr. Rus (Oct. Ursu 12′), Fl. Ilie, Melinte (cpt.), Tomozei – R. Moise (Lorenzi 59′), Hrezdac – Miculescu, Al. Ioniță (Cip. Rus 67′),Bustea – Buhăcianu
Rezerve neutilizate: Bolboașă – Dam. Isac, Oroian, Deta
Antrenor: Laszlo Balint
Stadion: Regie (București); Spectatori: 4.000; Arbitru: Viorel Nicușor Flueran (Craiova); Asistenți: Adrian Popescu (Craiova) și Ionuț Marius Bobe (Videle); Rezervă: Adrian Illyeș (Ploiești); Observatori: Liviu Ciubotariu (Galați) și Ciprian Anton (Suceava).
Articol scris de Marius ANGHEL
Foto: Eduard VÎNĂ‚TORU, Alexandra PANDREA și George FILIP / Mediafax Foto