Gaz Metan Mediaș și Olimpia Satu Mare, două echipe cu șanse la play-off-ul Seriei a II-a, au dat restart campionatului Ligii 2 în confruntarea directă pe care au avut-o vineri seară, la Mediaș, în cea de-a 19 etapă. În urma unui meci destul de frumos, alert, în care jucătorii celor două formații erau conștienți că o victorie le va spori șansele să termine returul pe unul dintre primele șase locuri, Gazul a avut câștig de cauză, reușind să se impună la limită, scor 1-0. Unicul gol al întâlnirii a fost dat în minutul 22, la șutul lui Liviu Băjenaru din afara careului.
Cumulat cu rezultate înregistrate sâmbătă dimineață, succesul Mediașului i-a adus pe aceștia la finalul rundei a 19-a pe locul 5 în Seria a II-a, adică au urcat două poziții în clasament, permițându-le să se distanțeze de CS Mioveni și FC Brașov, însă i-a menținut la patru puncte în spatele liderului CSM Râmnicu Vâlcea. De partea cealaltă, Olimpia a fost întrecută și de „U” Cluj și Șoimii Pâncota și momentan are ultima șansă să mai prindă un loc de play-off, față de locul al șaselea despărțindu-i șase puncte.
La finalul confruntării de la Mediaș, Flavius Șomfălean, antrenorul secund al Gazului, era încântat de victorie, însă se gândea deja la următoarele jocuri din campionat contra celorlalte contracandidate la locurile de play-off. „Mă bucur mult pentru victorie, mă bucur că am început noul an cu o victorie, pentru moral, pentru viitorul nostru, pentru următoarele jocuri care sunt foarte importante. Mă bucur că am făcut un joc bun, spectaculos, cu multe ocazii de poartă, păcat că n-au fost mai multe goluri. În continuare sper ca jucătorii să rămână la fel de mobilizați. Vin câteva jocuri decisive pentru echipa noastră. După cum știți, au venit mai mulți jucători noi la echipă și încă nu avem omogenitatea necesară pentru a desfășura un joc cât mai atractiv, dar, cred că în meciurile următoare o să reușim să punem la punct și aceste probleme”, a spus, după meci, Șomfălean, care, chestionat despre brigada de arbitri din Râmnicu Vâlcea a ținut să specifice un singur lucru: „Nu îmi place să comentez arbitrajele, dar am văzut o ușoară tentă de a ne da cartonașe, nu vreau să spun nimic altceva”.
Liviu Băjenaru, autorul singurului gol al meciului cu Olimpia, spune că jucătorii Gazului se gândesc la un singur lucru. „A fost un meci greu, având în vedere că pentru prima etapă încă suntem o echipă în căutări, au venit 11 jucători noi. Am început bine, cu dreptul și sper să o ținem tot așa. Următoarele trei meciuri dacă le abordăm și facem cel puțin șapte puncte eu zic că suntem în play-off, iar de acolo începe alt campionat. Mi-am propus un singur obiectiv, promovarea, nu să dau goluri. Eu trebuie să-mi ajut echipa și împreună să ne atingem obiectivul. După transferuri, eu zic că adversarii noștrii la promovare sunt Baia Mare și Chindia”, a spus și Liviu Băjenaru.
VEZI desfășurarea LIVE-TEXT a meciului Gaz Metan – Olimpia
Csik: „Puteam măcar să scoatem un egal”
Cât îl privește pe Tiberiu Csik, antrenorul Olimpiei, acesta a spus că s-ar fi mulțumit cu un egal la Mediaș, însă nu dezarmează în privința clasării la finalul returului pe loc de play-off. „Consider că puteam măcar să scoatem un egal, să plecăm cu un punct, dar, na, ce să facem, asta e. Am pierdut primul meci din aceste ultime opt etape, vom merge în continuare și vom încerca să adunăm atâtea puncte încât să prindem play-off-ul. Era bine azi să obținem măcar un egal, nu am fi lăsat Gazul să plece de lângă noi la opt puncte. În rest, ce să vă spun, se vede că la Mediaș sunt condiții de performanță, că este infrastructură, deci poți să spui că ei ar face rigorilor din Liga 1. Noi numai încercăm în momentul de față. Am avut posibilități să marcăm, dar ne-a lipsit claritatea, mai multă limpezime în faza de atac”, a spus și antrenorul Olimpiei la finalul meciului cu Gaz Metan.
Runda viitoare, a 20-a, Gaz Metan joacă la Râmnicu Vâlcea cu liderul CSM, iar Olimpia Satu Mare primește vizita lui „U” Cluj.
Foto: Istvan BERTALAN