Punct plătit scump de Unirea Tărlungeni la Cluj. Portarul Perianu s-a accidentat grav

Marius ANGHEL 11 Apr. 2016, 13:25 Campionat
Punct plătit scump de Unirea Tărlungeni la Cluj.** Portarul Perianu s-a accidentat grav

Celor de la Unirea Tărlungeni le priesc jocurile cu „U” Cluj. În sezonul regulat, brașovenii au câștigat patru puncte din meciurile cu „șepcile roșii”, 1-0 la Tărlungeni și 0-0 la Cluj. Sâmbătă, în prima etapă din play-out, cele două echipe s-au întâlnit din nou pe Cluj Arena, iar la final a fost o remiză albă. Totuși, echipa lui Dan Bona a suferit o mare pierdere după jocul din weekendul trecut, portarul Perianu accidentându-se grav.

Brașovenii au evoluat în inferioritate numerică din minutul 80, după eliminarea lui Potecu. Petra a ratat ocazia meciului în minutul 78, atunci când atacantul Unirii a scăpat singur cu Bolboașă, iar portarul clujenilor a reușit să respingă!

„În condițiile în care am jucat pe final în inferioritate, putem spune că suntem mulțumiți cu acest punct. În partea secundă puteam da lovitura la ocaziile lui Petra, Petrean și Sorin Marin, dar puteam și pierde pentru că gazdele au avut două șanse uriașe. Este punct plătit scump de noi pentru că portarul Perianu a suferit o fractură de peroneu și are piciorul în ghips. Acum ne canalizăm toate energiile pentru meciul cu Vâlcea, avem nevoie ca de aer de o victorie pentru a mai spera la evitarea retrogradării”, a spus Dan Bona, antrenorul Unirii, care cu „U” Cluj a folosit următoarea formulă de joc: Perianu (Mihok ”86) – Vlăsceanu, Forika, Potecu, Bucur – M. Popescu, B. Minciună – S. Marin, M. Burlacu, V. Petra (Monea ”90) – S. Petrean (Șerban ”57).

La finalul meciului, antrenorul Universității Cluj, Mihai Teja, și-a anunțat jucătorii că va pleca de la echipă.

Unirea Tărlungeni are 10 puncte în acest moment în clasament și se află la patru puncte în spatele Olimpiei Satu Mare, echipă aflată pe loc ce duce la barajul de menținere în Liga 2. „U” Cluj are 17 puncte și se află pe cel de-al doilea loc ce asigură prezența în campionat și în sezonul viitor.

Articol scris de Adi MARICA (Monitorul Expres)

 

Marius ANGHEL 11 Apr. 2016, 13:25 Campionat
Pe aceeași temă