Popa cel bătăios și golurile de „aur”

Publicat: 12 Sep. 2009, 19:25 Actualizat: 14 Sep. 2009, 12:34 Campionat
Popa cel bătăios  și golurile de „aur”

Echipa din Crâng a câștigat ambele meciuri disputate acasă cu
emoții marcând golul decisiv chiar în final. Dacă la confruntarea
cu Dinamo II cel care a adus bucuria în tabara buzoiană sâmbătă la
pupitru s-a aflat mijlocașul Dorinel Popa. Acesta și-a încununat
prestația cu un gol superb în minutul 88, devenind astfel eroul
partidei. Jucătorul a dedicat reușita suporterilor și prietenilor
săi, recunoscând însă ca nu se aștepta ca Gloria să aibă un astfel
de parcurs.

,,A fost un meci foarte greu mai ales după ce am
ramas în inferioritate numerică. Am dovedit că suntem uniți, o
adevarată familie și iată că ne-am revenit reușind apoi să
învingem. Nu are importanță cine a dat gol, ci faptul că am luat
toate cele trei puncte și ne aflăm pe drumul cel bun. Este bine și
sper să o ținem tot așa pentru că avem nevoie de cât mai multe
victorii”,
a concluzionat autorul golului
decisiv.

Articol scris de Adrian
SOARE

Publicat: 12 Sep. 2009, 19:25 Actualizat: 14 Sep. 2009, 12:34 Campionat
Pe aceeași temă