FC Voluntari a câștigat meciul de la Slobozia și a devenit liderul seriei 1 din Liga 2, după o serie de 5 victorii consecutive. Tehnicianul echipei ilfovene, Ilie Poenaru spune că în spatele acestui parcurs extraordinar stă liniștea pe care o are la echipă.
„Totul s-a realizat prin muncă, o foarte bună organizare, liniște și lotul avut. Îmbinăm tinerețea cu experiența și este normal să apară și rezultatele. În momentul de față avem o infrastructură în construcție, cu un stadion care va deveni și mai cochet. Avem condițiile necesare pentru tot ce este nevoie. Avem terenuri și în Pipera, acolo unde ne desfășurăm și meciurile oficiale”, a spus acesta în emisiunea „Fotbal la matineu”, realizată de Horațiu Sima.
„Am un grup foarte bun aici și nu am probleme”
Antrenorul echipei ilfovene a spus și care sunt modelele sale ca antrenor, care sunt persoanele care susțin echipa, dar și cum a ajuns să preia formația din Voluntari. „La nivel de antrenorat mi-au plăcut mulți tehnicieni pe vremea când jucam, Olăroiu, Sorin Cârțu, Dorinel Munteanu. Eu acum am și un staff foarte bun și e normal să avem rezultate pe măsură. Sponsorul principal este Primăria, domnul Pandele ne dă tot ce ne trebuie. Domnul Dan Leasă este și el alături de noi și ne ajută și moral și cu bani, este managerul echipei. Eu am lucrat cu Diniță la Liga 1, apoi am fost principal la Clinceni, după care Iencsi m-a rugat să vin aici să-l ajut. După despărțirea de Adi s-a vrut să mi se dea o șansă, pentru că s-a văzut cum am lucrat cu el la această echipă. Am un grup foarte bun aici și nu am probleme. La selecția jucătorilor m-a interesat foarte mult caracterul lor”, a adăugat Ilie Poenaru la Sport Total FM.
Foto: Adi SOARE