Piele de găină pentru Pelici la revenirea după 20 de ani în vestiarul gazdelor la stadionul „Dan Păltinișanu”! Cui îi dedică victoria cu SSC Farul: „Sunt sigur că toți trei ne-au ajutat acolo de sus”

Marius ANGHEL 30 Nov. 2018, 12:03 Campionat
  • Alexandru Pelici a câștigat primul joc pe banca Ripensiei chiar la finalul turului, 1-0 cu SSC Farul, cu gol marcat la ultima fază de Mansour Gueye. Pentru „Pelican”, revenirea în vestiarul gazdelor de pe „Dan Păltinișanu” a adus o „furtună” de amintiri de pe vremea când juca la Poli. Copleșit de emoție, antrenorul a dedicat succesul contra constănțenilor pentru trei foști mari poliști decedați, despre care consideră că i-au ajutat echipa, din cer.

 

Acum, Ripensia e la egalitate de puncte cu SSC Farul și Aerostar, toate cu 19 puncte, și tocmai de aceea, Pelici știa ce important era rezultatul contra constănțenilor care se puteau desprinde. „Așa cum mă așteptam, a fost un meci de luptă între două echipe care vizau punctele puse în joc. Mă bucur că am reușit să câștigăm, cu atât mai mult cu cât victoria a venit la ultima fază a noastră, cu echipă care venea după două victorii, care e din aceeași zonă a clasamentului, cu un antrenor pe care eu îl apreciez și jucători buni. Îmi felicit jucătorii pentru determinare și pentru că au luptat până la sfârșit. Aș vrea să dedic această victorie suporterilor, pentru această familie  care se formează aici”, a precizat Pelici.

Plecat să antreneze tot prin „pribegrie”, Pelici nu a mai intrat în vestiarul gazdelor din 1998

Pentru antrenorul Ripensiei a fost nevoie să treacă 20 de ani să stea iar în vestiarul gazdelor la „Dan Păltinișanu”. Momentul i-a readus în memorie pe fostul antrenor Costică Rădulescu, fostul coleg Adrian Stoicov și pe fostul maseur Puiu Preda, toți decedații între timp.

„Pentru că e prima victorie a mea la echipă, aș vrea să fac o dedicație mai specială. Azi, când am intrat în acel vestiar în care eu nu am mai intrat din 1998, am văzut imaginea aceea cu Puiu Preda. Aș vrea să dedic victoria pentru trei oameni: domnului Costică Rădulescu, care a unit atunci fotbalul timișorean, fostului meu coleg și prieten Adrian Stoicov și lui Puiu Preda. Sunt sigur că toți trei ne-au ajutat astăzi, pentru că atunci când câștigi în prelungiri, ai și un ajutor de sus”, a precizat tehnicianul.

La final, Pelici a avut cuvinte de apreciere și pentru adversari. „Îi felicit și pe cei de la Farul, au avut acea bară și acele contraatacuri tăioase. E important că am crezut în șansa noastră. Am avut situații de a marca și până atunci, dar din păcate, le-am irosit. Sunt 3 puncte foarte importante”, a conchis Alexandru Pelici.

La finalul turului, după 19 etape, Ripensia se află pe locul 16, ultima poziție retrogradabilă, flancată de SSC Farul și Aerostar, care au același număr de puncte. În ultimele două meciuri oficiale programate în 2018, echipa timișoreană joacă sâmbătă, de la ora 11:00, acasă cu Dacia Unirea Brăila, și pe 8 decembrie, de la ora 11:00, tot pe teren propriu, cu Luceafărul Oradea.

Articol scris de Anda DELIU
Foto: Sebastian TĂ‚TARU și Leckzi JOZSI (Mediafax foto)

Marius ANGHEL 30 Nov. 2018, 12:03 Campionat
Pe aceeași temă