Pelici s-a recunoscut învins de experiența Chindiei: „Au știut ce au vrut, ce vor să joace”. Ce a spus antrenorul Ripensiei despre un viitor sezon fără dâmbovițeni ca adversari

Marius ANGHEL 12 Apr. 2019, 11:46 Campionat

Ripensia a pierdut cu 2-0 meciul jucat în Ciarda Roșie cu Chindia Târgoviște, după un joc dominat de echipa lui Viorel Moldovan. Alexandru Pelici a recunoscut că formația dâmbovițeană a meritat victoria și a spus că adversarul este îndreptățit să fie pe locul 2 în liga secundă.

Ca întotdeauna, Pelici și-a felicitat adversarii, fiindcă au știut ce au vrut de la acest meci. Golurile Chindiei l-ea numit întâmplătoare. „Din punct de vedere al experienței și al pragmatismului, da, au controlat jocul. Au știut ce au vrut. E o echipă așezată, bună. Cu jucători valoroși, care au știut ce au vrut, au știut ce vor să joace. Golul a căzut oarecum, așa, întâmplător. A fost o lovitură liberă. Două goluri din faze fixe. Primul, al lui Liviu Mihai, execuția lui personală. Un jucător valoros, care de ani buni face parte din arsenalul Chindei. Am început a doua repriză foarte bine. Am avut o ocazie monumentală, am avut șansa de a reintra în joc pe devierea lui Mansour. Tavi era singur cu portarul, dar a lovit mingea prost, cu poarta goală, în spatele portarului ieșit în întâmpinare. Iar apoi, că a și început ploaia, s-a jucat mai mult pe contre, pe hazard, pe unde se oprea mingea și unde nu se oprea mingea. Din nou o fază fixă la care am fost visători. Felicit Chindia pentru victorie, noi trebuie să ne vedem de treabă să adună puncte”, a precizat antrenorul timișorenilor.

Aprecieri pentru adversar, regrete pentru propriul public

Antrenorul bănățean a spus că dorește succes Chindiei, întrebat dacă în sezonul viitor Ripensia ar putea spera mai lesne la promovare dacă Târgoviște nu i-ar mai fi adversar. „Vom vedea ce va fi de la vară încolo. Chindia este o echipă bună, care își merită poziția în clasament, își merită locul în clasament. Încearcă de câțiva ani buni să se bată la promovare și anul acesta se pare că e cel mai aproape, din toți anii care au trecut. Le doresc mult succes”, a declarat, în stilul său caracteristic, Pelici.

„Pelicanul” a spus că regretă ca fanii au avut o experiență neplăcută la meci. „Din păcate pentru suporterii noștri, au îndurat ploaia. Le mulțumim că au stat lângă noi, cei care au rămas până la final și au suferit lângă noi. Ne pare rău pentru această înfrângere, sperăm să aducem puncte și să îi facem bucuroși în meciurile următoare”, a mai precizat Alexandru Pelici.

Cu 36 de punte, Ripensia se află pe locul 9, la șase puncte distanță de ultimul loc retrogradabil. Duminică, de la ora 11:00, echipa timișoreană joacă la Petroșani, cu Energeticianul.

Articol scris de Anda DELIU
Foto: Leczki JOZSI / Mediafax foto

Marius ANGHEL 12 Apr. 2019, 11:46 Campionat
Pe aceeași temă