Pelici: „Ne-am speriat, nu am fost curajoși”

Marius ANGHEL 07 May. 2011, 23:12 Campionat
Pelici:**

Voința Sibiu a pierdut la limită, 1-0, derby-ul din etapa 26,
împotriva Petrolului Ploiești. Trupa lui Alexandru Pelici a cedat
greu cele trei puncte, doar execuția perfectă a lui Florentin
Dumitru la vinclu, învingându-l pe Marius Zăvoi. La finalul
jocului, antrenorul ardelenilor a recunoscut că a venit la Strejnic
cu gândul de a scoate un rezultat de egalitate.

„A fost un meci decis dintr-o execuție extraordinară
a unui jucător de valoare. Asta a făcut diferența în joc. Am venit
aici cu gândul să scoatem punct sau puncte, să ne jucăm șansa. Asta
e, nu am reușit, mergem înainte și jucăm etapele rămase până la
final.”
, a spus Pelici, care a recunoscut că
jucătorii săi au fost depășiți de miza jocului: „A fost
un meci tensionat având în vedere miza și presiunea care exista,
mai mare pe Petrolul decât pe noi. Ne așteptam la acest lucru. Nu
am fost în stare să depășim această situație, în multe momente din
joc ne-am speriat, nu am fost curajoși și din această cauză nu am
reușit mai mult”
.

Tehnicianul spune că toți jucătorii sunt vinovați pentru acest
eșec, în frunte cu el. „Ne convenea un punct dacă ținem
cont de rezultatele directe și având în vedere programul ultimerior
al nostru și al lor. Suntem cu toții vinovați, în frunte cu mine,
și mergem înainte.”

Pelici a mizat pe o tactica defensivă contra Petrolului și
datorită absențelor din echipă. „Avem foarte mulți
absenți. Am venit aici fără Burlacu, fără Buican, Hardău, care în
ultimele două etape a înscrie, fără Beza, care înaintea jocului a
reununțaț. E vorba de trei jucători care puteau face parte din
prima echipă în jocul de astăzi. E foarte greu la nivelul acesta și
la nivelul pe care îl are Petrolul. Suntem o echipă mică și lipsa
oricărui jucător se simte.”

În încheiere, antrenorul Voinței Sibiu crede că lupta la
promovare se va da pentru locul doi, iar echipa sa așteaptă meciul
Mioveniului cu Slatina pentru a vedea ce șanse mai are.
„Vom vedea dacă am ieșit din calculele promovării.
Șansele sunt destul de mici, dar se joacă. E important ce va face
mâine Mioveniul la Slatina. Probabil lupta se va da pentru locul
doi în continuare.”

Sibienii sunt clasați pe locul patru înainte ultimului meci al
rundei 26, la finalul lui putând cădea pe cinci, în cazul unei
victorii a Slatinei. Chiar și așa, indiferent de scorul de mâine,
Voința se va menține la patru puncte de locul doi promovabil, cu
patru etape înainte de finalul campionatului. Etapa viitoare,
echipa lui Alexandru Pelici va juca, pe teren propriu, cu Gaz Metan
CFR Craiova.

Articol și foto de Marius
ANGHEL

Marius ANGHEL 07 May. 2011, 23:12 Campionat
Pe aceeași temă