Când echipa ta ratează un penalty și termină cu un scor „alb” meciul, un antrenor nu poate fi prea mulțumit de deznodământ. Totuși, Alexandru Pelici a fost foarte echilibrat la finalul partidei de la Arad, recunoscând că în unele ocazii CS Mioveni a fost ocrotită de noroc.
„În primul rând, aș vrea să-mi felicit jucătorii pentru efortul depus pe o căldură sufocantă. Meciul se putea termina oricum. Puteam câștiga sau pierde, dar a ieșit acest egal, ce, până la urmă, ne dă încredere pe mai departe, căci a fost obținut în fața unei echipe ce-și anunță candidatura la promovare. Ca posesie, UTA a fost superioară în prima parte, după care am ieșit și noi mai mult în joc, am avut consistență în atac. Am ratat destul, dar aș fi ipocrit să spun că rezultatul nu e echitabil, din moment ce și gazdele au avut două-trei ocazii mari de a înscrie. Rezultatul trebuie să ne țină cu picioarele pe pământ și să ne vedem de obiectivul nostru, clasarea printre primele șase echipe ale campionatului. Sigur, orice antrenor își dorește rezultatul maxim cu echipa sa, respectiv promovarea în acest caz, dar trebuie să fim și realiști”, a punctat tehnicianul „galben-verzilor” la finalul disputei cu „alb-roșii”.
Pelici nu a pus „tunurile” pe Cosmin Năstăsie, cel care a ratat un penalty în debutul părții secunde, ci, dimpotrivă, i-a luat apărarea. „El era desemnat să execute, a marcat ultima dată, așa că nu văd de ce l-am arăta cu degetul. Se mai întâmplă, Cosmin rămâne un fotbalist de valoare și de caracter și ne bazăm pe el în continuare. Problema e că în general ratăm destul de mult, nu ne regăsim în fața porții și nu vorbesc aici doar despre acest meci, ci și de cele din etapele trecute”, a menționat „principalul” Mioveniului.
După remiza 0-0 la Arad cu UTA Bătrâna Doamnă, CS Mioveni a acumulat 8 puncte în clasament și se află pe locul 9, la 3 puncte în spatele adversarei din această etapă și la 7 de liderul Chindia Târgoviște.
Text și foto: Sport Arad