Antrenorul echipei CSM Râmnicu Vâlcea, Alexandru Pelici, s-a arătat foarte dezamăgit de eșecul surprinzător din ultima etapă a acestui an, a 16-a, 0-2 cu FC Bihor. Înfrângerea suferită la Oradea face ca Vâlcea să ierneze în afara play-off-ului Seriei a II-a, pe locul 7, un loc greu de anticipat la startul campionatului, când CSM părea una din candidatele la promovare.
„Pur și simplu, astăzi ne-am bătut joc de eforturile conducerii, am cheltuit degeaba banii clubului. Conducerea ne-a asigurat toate condițiile, am fost la Oradea cu două zile înaintea jocului, dar noi nu am reușit nimic. Îmi pare rău că nu am realizat ce ne-am propus, nu am fost în stare să răsplătim cu nimic bunăvoința celor care ne-au asigurat toate condițiile. Conducerea probabil că va stabili care este drumul de urmat și vom vedea ce va fi din iarnă. Urmează o analiză foarte strictă asupra fiecăruia, nu avem scuze, suntem cu toții vinovați, în frunte cu mine. Am intrat pe teren de parcă meciul era câștigat, complet aerieni. Am început de la 0-1, apoi nu am reușit să revenim în joc. Deși am dominat, am avut și câteva ocazii, dar nu am marcat. Trebuie să fim reliști, fiecare să ne facem analiză și să vedem ce s-a greșit. Obiectivul meu a fost accederea în play-off, acum am pierdut și locul 6, însă mai sunt cinci jocuri de disputat din sezonul regulat și putem recupera în primăvară” a fost reacția lui Alexandru Pelici.
CSM Râmnicu Vâlcea, cu 17 puncte acumulate după 16 etape, va ierna pe locul 7 al Seriei a II-a a Ligii a II-a, la egalitate cu locul 8 ocupat de Olimpia Satu Mare. Locul 6, ultimul care asigură prezența la play-off este ocupat de FC Olt. Slătinenii au 19 puncte.
Articol scris de Adi Georgescu