Pelici încă n-a renunțat la gândul de a duce CSM-ul la play-off, deși șansele sunt mici: „Probabil că vom depinde de jocul rezultatelor”

Adrian MUJEA, Marius ANGHEL 01 Mar. 2015, 12:56 Campionat
Pelici încă n-a renunțat la gândul de a duce CSM-ul la play-off, deși șansele sunt mici:**

CSM Râmnicu Vâlcea a avut șansa în etapa a 17-a, în meciul de pe teren propriu, împotriva Olimpiei Satu Mare, scor 2-2, să reintre în lupta pentru ocuparea unui loc ce să-i asigure la finalul returului prezența la play-off. Aflată la două puncte în spatele adversarei din această etapă și cea contra căreia se bate pentru acest loc șase din Seria a II-a, gruparea antrenată de Alexandru Pelici avea posibilitatea să câștige și să urce pe locul mult dorit, mai ales că are și un meci în plus disputat, deci un dezavantaj în viitorul apropiat. A obținut un egal, atfel că șansele de a-și îndeplini obiectivul s-au redus.

La finalul meciului desfășurat sâmbătă în Zăvoi, antrenorul Alexandru Pelici recunoștea că rezultatul de egalitate este unul echitabil. Acesta crede însă în șansele de a mai prinde play-off-ul, cu cinci etape înainte de finalul returului și cu un meci în plus pe care îl are față de Olimpia.

„Un rezultat echitabil, deși în repriza secundă am pus mai multă presiune pe adversar și am reușit să revenim în joc. Păcat că am luat golurile ușor, puteau fi evitate. Am jucat cu o echipă bună, care se bate și ea pentru accederea în play-off. Probabil că vom depinde de jocul rezultatelor. Din acest punct de vedere, Satu Mare are un meci în plus de jucat. Noi credem în șansa noastră de a prinde play-off-ul și vrem să scoatem maximum din fiecare partidă. Nu s-a văzut luciditate în jocul nostru, dar dorință, ambiție și determinare, asta s-a văzut din plin. Cei care au venit la stadion au văzut un joc frumos, nu au ce regreta, s-au dat patru goluri, a fost vreme frumoasă. Păcat că nu am câștigat, dar ca plusuri trec repriza secundă” a spus Pelici la finalul jocului cu Olimpia.

În meciul dintre CSM și Olimpia, scor 2-2, Neagoe (25) a deschis scorul pentru olteni, Faur (27) și Rus (38) au întors rezultatul până la pauză, iar Onyeka (73) a stabilit scorul final în partea a doua a jocului.

În clasamentul Seriei a II-a Olimpia Satu Mare ocupă locul 6, ultimul care asigură prezența la play-off, și are 20 de puncte după 15 etape jucate. CSM Râmnicu Vâlcea e pe locul 7 cu 18 puncte strânse după 16 jocuri.

Ce meciuri mai au de jucat în retur CSM și Olimpia:

etapa 18, 7 martie:
Olimpia Satu Mare – Metalul Reșița
FC Olt – CSM Râmnicu Vâlcea

etapa 19, 14 martie:
FC Bihor – Olimpia Satu Mare
CSM Râmnicu Vâlcea – Unirea Tărlungeni

etapa 20, 18 martie:
Olimpia Satu Mare – ACS Poli
FC Caransebeș – CSM Râmnicu Vâlcea

etapa 21, 21 martie:
Olimpia Satu Mare – FC Olt
CSM Râmnicu Vâlcea
stă.

etapa 22, 28 martie:
AFC Fortuna – CSM Râmnicu Vâlcea 0-3
Unirea Tărlungeni – Olimpia
Satu Mare

Articol scris de Adi Georgescu

Adrian MUJEA, Marius ANGHEL 01 Mar. 2015, 12:56 Campionat
Pe aceeași temă