Ripensia a încurcat serios sezonul acesta pe „U” Cluj în lupta pentru promovare. După ce în tur, când Pelici antrena echipa „din umbră”, roș-galbenii au marcat pe final pentru un 1-1 cu „Șepcile roșii”, acum timișorenii s-au impus cu 3-2 pe Cluj Arena, după un gol superb marcat de Octavian Drăghici în minutul 90+8, în contextul în care jocul a fost prelungit mult pe fondul accidentării lui Mansour.
Jocul a fost unul cu multe ocazii, frumos, iar Alexandru Pelici a remarcat acest lucru. Tehnicianul a lăudat și galeria ardeleană. „A fost, probabil, unul dintre cele mai frumoase meciuri din Liga a 2-a. Îmi felicit jucătorii pentru această victorie, din punctul meu de vedere, meritată. Am avut situații de gol bune și multe. Am reușit o victorie mare. A fost un meci frumos, într-o zi de sărbătoare, cu o atmosferă frumoasă, cu un fundal sonor senzațional asigurat de galeria celor de la «U»”, a precizat Pelici.
Antrenorul cu mai multă experiență i-a urat succes și debutantului Bogdan Lobonț. Fostul portar al naționalei nu parcurge o perioadă bună de când a devenit tehnician. La Cluj e contestat de suporteri, care nu pot tolera o ratare a promovării în an de centenar. „Îl felicit pe Bogdan Lobonț pentru ceea ce a făcut la Cluj și îi doresc mult succes în lupta pentru promovare. Trebuie să aibă putere să o ducă până la capăt”, i-a transmis Pelici.
„Am câștigat mult la capitolul imagine”
Altfel, Pelici rămâne cu picioarele pe pământ după ce Ripensia a acumulat 42 de puncte și spune că clubul său a câștigat mult la capitolul imagine, dar și la cel mai aproape de „cămașă”, punctele pentru evitarea retrogradării.
„Pentru noi, aceste trei puncte sunt imense în lupta noastră pentru evitarea retrogradării. Veneam după o înfrângere, la fel cum am spus și atunci, probabil nemeritată cu ASU. Dar, după acest succes, am câștigat mult la capitolul imagine. Dedic această victorie, obținută în zi de sărbătoare, tuturor celor care fac parte din familia Ripensia. Totodată, în plan personal, vreau să dedic triumful colegului meu de la licența pro, Cristian Coroian, căruia îi transmit sărbători fericite, sănătate și recuperare cât mai grabnică”, a precizat Pelici, în stilul său caracteristic.
Cu 42 de puncte, Ripensia a urcat pe locul 9, iar etapa următoare joacă pe teren propriu, sâmbătă, de la ora 11:00, cu Aerostar Bacău, echipă care luptă pentru evitarea retrogradării.
Articol scris de Anda DELIU
Foto: Leczki JOZSI / Mediafax foto