După două înfrângeri la scor, 2-5 cu UTA și 0-4 cu Dunărea Călărași, Pandurii a pierdut la limită, 0-1, sâmbătă, pe teren propriu, partida cu Petrolul Ploiești, din etapa a 10-a a Ligii 2. Autogolul lui Gabriel Oiță, din minutul 48, a stabilit rezultatul final, dar gazdele au solicitat 11 metri la faza din minutul 89, acuzând faptul că Ștefan Bărboianu a comis henț în propria sufrafață de pedeapsă, la o respingere.
„Am întâlnit un adversar bun, cu obiective mărețe. Am reușit, în mare parte a meciului, să închidem culoarele, să acoperim spațiile din apărare. Din păcate, a venit acel autogol. Am avut și posibilitatea să egalăm, mai ales în ultimele minute, când am avut un penalty clar. Noi încercăm meci de meci să facem față adversarului. Păcat că nu am luat un punct. Consider că am fi meritat”, a declarat Adrian Bogoi.
Adrian Bogoi: „De doi ani tot am răbdare”
Acesta încă așteaptă bani în contul clubului, pentru a putea întări lotul. Din cauza restanțelor de aproape 1 milion de euro, către finanțe și diverși jucători, Pandurii nu poate legitima nici măcar jucători liberi de contract. „Știe toată lumea cu ce probleme ne confruntăm. Tot așteptăm să se stabilizeze lucrurile la nivelul clubului. Momentan, mergem cu același lot. Nu avem voie să aducem jucători liberi de contract. Nu știu nici dacă vom putea face în iarnă transferuri. Avem acea interdicție din partea FRF. Deocamdată, ne bazăm pe ce avem în lot. Încerc să aduc jucătorii la nivelul eșalonului secund. Sper să facă facă progrese de la meci la meci, iar în scurt timp să fie la un nivel bun. Am răbdare în continuare. De doi ani tot am”, a spus Bogoi.
Acesta a preluat echipa în urmă cu doi ani, mai exat pe 6 noiembrie 2017, și a reușit să salveze, în două rânduri, Pandurii de la retrogradare, pe finalul sezonului. Bogoi, ca majoritatea jucătorilor, au foarte multe restanțe salariale. În urmă cu două săptămâni, Curtea de Apel Craiova a decis, prin decizie executorie, ca acționarii clubului trebuie să achite suma de 3,2 milioane de euro, reprezentând cotizația aferentă anilor 2014-2017. Mometan, banii intârzie să fie virați, în pofida faptului că Pandurii a reușit să bloceze conturile CEO, unul dintre acționarii restanți ai clubului.
După 10 runde scurse din actuala stagiune, Pandurii e pe locul 19, penultimul, cu doar 5 puncte. Etapa viitoare, gorjenii joacă la Miercurea Ciuc, cu Csikszereda, după care, în intermediara din 26 octombrie, primesc vizita Ripensiei Timișoara.
Articol scris de Mircea OGLINDOIU
Foto: Petrolul Ploiești