La finalul meciului de ieri dintre CSMS Iași și Rapid București, scor 0-0, Daniel Pancu, căpitanul oaspeților, i-a criticat dur pe suporterii ieșeni care l-au huiduit pe toată durata partidei, chiar dacă aproape tot stadionul a făcut acest lucru.
„Toți suporterii ieșeni care m-au huiduit sunt niște idioți. Eu nu am trădat niciodată Iașiul. Am vrut de două ori să mă întorc să joc la Iași. Nu știu câți jucători din Iași au dat atâtea goluri câte am dat eu și au jucat la echipe la care am evoluat eu. Peste tot pe unde am fost, eu am fost mândru că sunt ieșean. Trebuie spus că atunci când am semnat cu Vasluiul (n.r. rivala ieșenilor), CSMS nu exista„, a spus Pancu.
Fotbalistul este convins că CSMS Iași și Rapid vor promova în Liga I din Seria I a Ligii a II-a. „Eu am spus de la începutul campionatului că Rapid și CSMS sunt cele mai bune echipe, cu tradiție și infrastructură, și vor promova. Chiar dacă CSMS este o continuatoare a fostei Politehnici. Clinceniul rămâne o candidată la promovare, dar nu cred că va reuși să depășească Iașiul și Rapidul. Oricum, dacă vom promova, nouă, jucătorilor care suntem acum la Rapid, ar trebui să ni se scrie o pagină frumoasă în istoria acestui club”, a mai spus jucătorul Rapidului.
Articol scris de Narcis POHOAȚĂ‚