Oprița: „Suntem pe primul loc, iar toate echipele se mobilizează altfel cu noi”

Marius ANGHEL 15 Oct. 2014, 19:36 Campionat
Oprița:**

Tânărul antrenor al liderului seriei a II-a, Daniel Oprița, s-a arătat dezamăgit după umilința înregistrată în jocul cu FC Olt, 0-4.

Acesta crede că jucătorii săi au căzut psihic, iar de aici dezastrul de pe tabelă. „Am avut dreptate că ne va aștepta un meci foarte greu. Suntem pe primul loc, iar toate echipele se mobilizează altfel cu noi. Din păcate, nu am înțeles acest lucru, am intrat relaxați, am făcut multe greșeli personale, acesta este rezultatul corect. Nu ai cum să câștigi când faci atâtea greșeli. Nu au căzut fizic, psihic da, se poate, dar am jucat, inclusiv la 3-0 eu am sperat. Gazdele s-au retras, ne-au lăsat să pasăm, iar jucătorii mei s-au resemnat. Nu contează scorul și dacă pierdeam cu 1-0, tot eșec era. Acum vor apărea mulți care vor spune că printr-o conjunctură am ajuns aici, dar noi o vom scoate la capăt. Nu voiam să vină acest moment, dar mă gândeam că până la urmă va veni. Am încredere că ne vom reveni și vom câștiga meciul următor”, a declarat antrenorul Metalului Reșița, citat de Gazeta nouă.

Marius ANGHEL 15 Oct. 2014, 19:36 Campionat
Pe aceeași temă