Novovic rămâne președintele Druckeriei. Membrii cotizanți de la ASU Poli vor un buget mai mare pentru noul sezon, dar și o clasare și mai bună decât cea anunțată inițial

Joi seară, la Timișoara, a avut loc Adunarea Generală a Membrilor Cotizanți ai echipei ASU Politehnica. S-a votat conducerea Asociației Suporterilor Druckeria, dar s-a discutat și despre obiectivul clubului pentru noul sezon al Ligii 2.

Pentru început s-a decis ca Sebastian Novovic, unicul candicat înscris, să rămână în continuare președintele AST Druckeria, asociație care a preluat managementului clubului din Liga 2.

„S-a discutat despre raportul financiar, despre ce a mers bine, ce nu a mers bine sezonul trecut. Și ce ne propunem în sezonul viitor. Nu s-a primit niciun plan de organizare al clubului. Am fost votat președinte și urmează să fac echipa de trei vicepreședinți și un secretar”, a declarat, pentru PressAlert, Sebastian Novovic. Sașa Moza, Silvian Radosav și Ema Cernescu au fost și ar putea fi în continuare vicepreședinți, iar Adrian Serețan secretar.

Fără datorii după primul an în Liga 2. Pentru noul sezon se vrea un buget mai mare

Pentru al doilea sezon petrecut în Liga 2, președintele Druckeriei și membrii cotizanți au gânduri să mărească bugetul. Dosarul pentru obținerea de fonduri din partea Consiliului Local nu a fost depus pentru că la vremea respectivă existau unele datorii față de închirierea stadionului „Dan Plătinișanu”, însă se așteaptă noua lege a sportului pentru a se depune dosare pentru a obține bani nerambursabili atât de la Consiliul Local, cât și de la cel Județean.

„Anul trecut, în total, au fost 350-360.000 euro venituri și tot atât cheltuieli. Suntem acolo și asta demonstrează că se poate, nu avem nicio datorie. Pentru noul sezon ne propunem să atragem o sumă mai mare, spre 500.000, 450.000 euro. Am pus totul pe hârtie, știm unde putem lucra să atragem mai mulți bani. Din sponsorizări în total, nu neapărat de la unul singur, din bilete, de la membri cotizanți, se pot face mult mai mulți bani. Nu ne dorim o infuzie de capital dintr-o parte. Atâta timp cât suntem organizați ne putem vedea de treabă. E clar că și nivelul salarial e important, dar nu îl vom crește cu mult, îl creștem inteligent… Vrem să creștem numărul membrilor cotizanți. Îi încurajăm pe toți să vină alături de noi, să nu stea deoparte”, a mai spus liderul suporterilor timișoreni.

ASU Poli a avut anul trecut 440 de socios, iar în acest an se dorește o depășire a numărului de 600 de membrii cotizanți la clubul din Liga 2.

Vor o clasare și mai bună decât cea anunțată inițial

Dacă pentru noul sezon s-a vorbit despre o clasare între locurile 1-10, una mult superioară poziției ocupate la finalul campionatului recent încheiat (n.r. – locul 15), membrii cotizanți au transmis în cadrul acestei adunări că vor ca obiectivul să fie minim locul 8, deci una și mai pretențioasă. În plus, cantonamentul de vară nu se va mai face în afara țării, în Serbia sau Slovenia, ci la Săcele.

„Primele opt locuri e obiectivul discutat. Suntem în discuții cu mai mulți jucători și chiar în aceste zile vom concretiza sperăm noi transferuri. Lotul va fi definitivat la începutul săptămânii viitoare, vom știi cu cine vom pleca în cantonament. Va fi probabil în țară, la Săcele, în județul Brașov. Încercăm inclusiv un amical cu Petrolul, dar mai sunt lucruri de pus la punct. Ne-am dorit să avem toate condițiile, teren disponibil. Până la urmă stilul de joc al echipelor de aici îl vom întâlni în campionat”, a mai declarat, pentru PressAlert, Sebastian Novovic.

În altă ordine de idei, ASU Poli va încheia prima săptămână de antrenamente sub comanda noului antrenor Bogdan Andone cu un meci amical programat sâmbătă, de la ora 10:00, pe stadionul Știința. Adversar ar fi trebuit să fie Viitorul Caransebeș, campioana județului Caraș-Severin, însă acesta a fost schimbat, fiindcă a anunțat că nu poate face deplasarea la Timișoara. Alb-violeții s-au reorientat către Unirea Jimbolia, echipă din Liga a 5-a Timiș. Miercuri vor juca un nou amical, cu Avântul Periam, iar pe 8 iulie, tot pe Știința, vor întâlni pe Timișul Șag.

Pe aceeași temă