Antrenorul lui CSM Râmnicu Vâlcea nu acordă nicio șansă Metalului în lupta pentru promovarea în Liga I.
Plecat învins din Valea Domanului, fostul dinamovist a pus totul pe seama ghinionului pe care l-ar fi avut echipa sa și i-a exclus pe rosso-neri din grupul echipelor cu șanse reale la promovare. Întrebat fiind dacă declarațiile oficialilor reșițeni legate de promovare sunt justificate, Claudiu Niculescu a spus ironic: „E foarte bine că nouă echipe vor să promoveze, să facă performanță”.
Antrenorul vâlcenilor ia în calcul doar două echipe cu care elevii săi se vor bate în play off pentru un loc în prima ligă. „Promovarea se joacă între noi, CS Universitatea Craiova și ASA Târgu Mureș. Am spus de la începutul returului, nu suntem favoriți, favoriții seriei sunt CS U și ASA. Dacă mai facem șase-șapte puncte cu echipele care noi preconizăm că vor ajunge în play off, atunci vom avea șanse mari la promovare”, a explicat Niculescu, citat de Express de Banat.