Niculescu: „Am făcut un joc mai pragmatic, am avut și puțin noroc, dar am obținut ce ne-am dorit”

Marius ANGHEL 21 Sep. 2014, 17:42 Campionat
Niculescu:**

Primul gol marcat de CS Mioveni în acest campionat a dus și la prima victorie pentru echipa antrenată de Claudiu Niculescu. Confruntarea de la Oradea cu FC Bihor, scor 0-1, a fost cu noroc de această dată pentru argeșeni. Reușita lui Alin Popa din minutul 4 a însemnat și singurul gol al meciului, dar și primele trei puncte acumulate dintr-un joc. Chiar dacă în ultimele 20 de minute au evoluat în inferioritate numerică după eliminarea lui Negoiță, CS Mioveni a rezistat în fața atacurilor echipei gazdă și s-a impus la limită.

La finalul meciului, Claudiu Niculescu a făcut o comparație între meciurile trecute și acesta de la Oradea, spunând că acum echipa sa nu a mai dominat, dar a câștigat. „Sunt foarte mulțumit pentru rezultat, pentru că în meciurile noastre anterioare din acest sezon am avut ocazii clare în fiecare partidă și nu am reușit să marcăm. Iată că de data aceasta am făcut un joc mai pragmatic, am avut și puțin noroc că am reușit să înscriem în primele minute, după care ne-am apărat exact, am avut două sau trei contraatacuri periculoase în repriza secundă, dar per total sunt mulțumit, am obținut ceea ce ne-am dorit, adică cele trei puncte de astăzi, iar acesta este lucrul cel mai important”, a declarat Niculescu.

După patru etape desfășurate în Liga 2, CS Mioveni ocupă locul 6 și are cinci puncte acumulate, la fel ca FC Caransebeș și CSM Râmnicu Vâlcea.

Următorul meci al echipei este joi, în 16-imi Cupei României, la Pitești, de la ora 18:00, cu Astra Giurgiu. În campionat vor juca tot acasă, duminică, de la ora 11:00, cu Olimpia Satu Mare.

Marius ANGHEL 21 Sep. 2014, 17:42 Campionat
Pe aceeași temă