UTA continuă să șocheze în acest sezon al Ligii 2. Echipa arădeană a pierdut, astăzi, în ultima etapă a turului, al treilea meci consecutiv pe teren propriu, 0-1 cu FC Argeș, cu toate că a beneficiat de un om în plus aproape tot jocul. Trupa lui Cristian Todea a încheiat prima parte a campionatului pe locul 12, cu doar trei puncte deasupra ultimei echipe care retrogradează.
Rămasă în superioritate numerică încă din minutul 6, odată cu eliminarea fundașului piteștenilor Bogdan Vișa, UTA s-a văzut condusă în minutul 30 după reușita lui Ionuț Năstăsie și până la finalul nu a reușit, în disperarea ei de a marca măcar golul egalizator, să înscrie o dată, astfel că a cedat la limită partida cu FC Argeș și s-a mai făcut o dată de rușine în fața propriilor suporteri, la Șiria. În plus, în prelungiri, utiștii au rămas și fără Adili, eliminat pentru cumul de cartonașe galbene.
O singură victorie, patru egaluri și cinci înfrângeri sunt rezultatele înregistrate în acest sezon de UTA pe teren propriu, la Șiria, iar seria neagră din acest campionat pare să nu se mai oprească o dată. La finalul meciului cu FC Argeș, antrenorul Cristian Todea a venit în fața jurnaliștilor cu capul plecat.
„Din păcate, nu am reușit să câștigăm nici astăzi, scenariul a fost identic cu precedentele partide jucate aici. Astăzi, cred că am dominat mai mult ca niciodată, am avut ocazii, dar nu am reușit să înscriem, iar adversarul, la singurul șut pe spațiul porții, a marcat și au obținut cele trei puncte. Meritam mai mult din acest joc, dar, din păcate, Argeșul a plecat cu toate punctele. Pentru noi este o nouă înfrângere ce ne întoarce de unde am plecat. Ne-am dorit să continuăm cu victorii după meciul de la Brăila, dar, în loc să facem un pas înainte, am făcut unul mare înapoi. Cred că ne-a lipsit puțină claritate în fața porții, clarviziune, liniște. Am avut multe ocazii și am fost neinspirați, doar asta ne-a lipsit astăzi. Mi-ar fi greu să spun că nu am jucat bine, că nu am dominat, că nu am creat ocazii, că nu am produs un joc bun. Din păcate, fotbalul se joacă pe goluri și astăzi cred că a fost unul dintre puținele meciuri în care nu am marcat și, drept urmare, am și pierdut”, a declarat, citat de Sport Arad, Todea.
„De aceea ne aflăm unde ne aflăm în clasament”
Antrenorul echipei arădene vorbește și despre o relaxare a jucătorilor săi după ce reușesc să câștige un meci. S-a întâmplat după acel 3-0 cu Miroslava, urmat de un 2-5 cu Afumați în Cupă, apoi după 3-2 la Suceava au pierdut cu 2-3 acasă cu Luceafărul, iar ultimul exemplu este acum. După 4-3 la Brăila a urcat acest 0-1 acasă cu FC Argeș.
„Am fost lipsiți de inspirație, clarviziune și, probabil, a existat și puțină relaxare. Avem o problemă de la începutul campionatului. După o victorie, meciul următor mereu am avut probleme, iar pentru o echipă ce are obiectiv important, constanța în rezultate e cea mai importantă. De aceea ne aflăm unde ne aflăm în clasament. Doar o singură dată am legat două victorii consecutive în acest sezon, ceea ce e prea puțin”, a mai spus antrenorul „Bătrânei Doamne”.
Probleme digestive pentru mai mulți utiști
Cristian Todea acuză și unele probleme medicale avute în lot înaintea meciului cu FC Argeș. „Am avut patru-cinci jucători cu probleme digestive, printre care Stahl, Adili, Manea sau Polgar. Chiar înainte să ajungem la Șiria ne-au transmis jucătorii că au avut probleme de acest gen, iar la Stahl se pare că a fost mai grav, căci el nu a mai putut să intre. Încă nu știm cauza acestor probleme, într-adevăr, aseară, am mâncat împreună și există varianta ca masa pe care am luat-o să fi cauzat probleme. Dar, nu acuz pe nimeni și nu e acum momentul să vorbim despre asta. Spun doar că a existat această problemă, pe care și noi, antrenorii, am aflat-o la ora 10, când am ajuns la Șiria. Cu siguranță a contat și acest aspect, o astfel de problemă îți ia din energie, din vitalitate, însă chiar și așa trebuia să marcăm și să câștigăm la câte ocazii ne-am creat azi”, a declarat Todea, citat de Sport Arad.
La finalul turului, după 19 etape, UTA înregistrează 5 victorii, 6 egaluri, 8 înfrângeri, un golaveraj nemgativ: 24-25 și 21 de puncte. Locul 12 este cel ocupat de arădeni, o poziție mult sub obiectivul promovării impus la început de sezon, obiectiv compromis în totalitate. Pentru UTA urmează meciul de pe teren propriu cu Chindia Târgoviște, a treia clasată, iar apoi, cel mai probabil, vacanță, fiindcă meciul cu Metaloglobus are șanse mari să fie amânat pentru la anul.
Foto și video: UTA Arad