Mihalcea: „Dacă avem șanse la promovare noi nu ne vom da la o parte”

Marius ANGHEL 26 Mar. 2014, 23:38 Campionat
Mihalcea:**

Antrenorul formației Unirea Slobozia, Adrian Mihalcea, s-a arătat mândru de jucătorii săi pentru că sunt singurii din Seria I a Ligii a II-a care au reușit să învingă de două ori formația Rapid în acest sezon. Astăzi, echipa din Ialomița a învins în Giulești, scor 1-0, prin autogolul lui Alexandru Iacob.

„Suntem pe un drum bun, momentan suntem singura echipă care a reușit să o bată de două ori pe Rapid. Bineînțeles că am avut și noroc, dar am avut în alte meciuri ghinion”, a declarat la finalul meciului tehnicianul.

Chiar dacă echipa sa a urcat pe poziția a doua a clasamentului, la egalitate de puncte cu liderul Rapid, Mihalcea susține că Unirea Slobozia are doar a treia șansă la promovarea în Liga I. „Dacă avem șanse la promovare noi nu ne vom da la o parte. Știu că nimeni nu credea, dar iată că încet-încet lucrurile se schimbă în bine. Acum consider că avem a treia șansă după Iași și Rapid”, a menționat Mihalcea.

Articol scris de Marius ȚONE (Mediafax)
Foto: Răzvan LUPICĂ‚

Marius ANGHEL 26 Mar. 2014, 23:38 Campionat
Pe aceeași temă