Dunărea Călărași s-a impus fără foarte mari probleme în manșa tur a barajului cu UTA Bătrâna Doamnă, scor 3-1. Elevii lui Adrian Mihalcea au punctat de trei ori în meciul cu arădenii și de tot atâtea ori au nimerit barele porții apărate de Bogdan Miron. Fosta rivală a Rapidului a luat astfel prima șansă la calificarea în cel de-al doilea baraj pentru promovare.
„Nu vreau să cuantific câte șanse mai avem în acest moment, important e că am câștigat prima manșă la două goluri diferență. Păcat că am primit gol pe teren propriu, la una din rarele lor ocazii. Păcat că nu am reușit să batem la o diferență mai mare, dar mergem cu prima șansă la Arad. Vom merge în retur să câștigăm, se vede că nu suntem o echipă care să se apere. Sper să trecem de această rundă și să încercăm să obținem promovarea cu FC Voluntari”, a declarat Adrian Mihalcea pentru DigiSport.
Antrenorul celor de la Călărași a continuat: „Eu am pregătit această dublă manșă cu UTA de mult timp, nu m-am culcat pe o ureche. Rapidul și-a câștigat dreptul sportiv la promovare pe deplin. Dar, am sperat și m-aș fi bucurat să le fi luate punctele, pentru că am fi promovat direct. Totuși, nu mă pot lua după anumite voci. Cert este că am pregătit destul de bine acest meci. Dezamăgirea mare este că avem un ritm infernal la care nu știm dacă putem face față. Doamne ferește să nu se întâmple o nenorocire pe teren și nu glumesc. E păcat că Liga a 2-a e tratată cu atâta lejeritate. Evoluăm în patru meciuri într-un timp de zece zile, nu știu cu cine și cu ce”.
Fără a avea prea mult timp la dispoziție pentru a afla toate detaliile legate de UTA, Adrian Mihalcea știe cu siguranță că îl așteaptă la Arad o presiune fantastică din partea fanilor: „Chiar dacă ne dezavantajează clar programul, noi mergem pe val și nu ne gândim la Voluntari. Eu îmi doresc să îi refac psihic pentru meciul de la Arad, pentru că nu va fi deloc ușor acolo. Știm ce atmosferă este la UTA, știm că vom fi supuși la o presiune mare, dar cu maturitate, experiență și prospețime fizică vom câștiga și acolo”, a încheiat fostul atacant de la Genoa și Dinamo.
Valentin Alexandru (4 și 45) și Bobo Kanda (80), respectiv Sorin Strătilă (43) au înscris golurile primei manșe a barajului dintre Dunărea Călărași și UTA Bătrâna Doamnă. Returul are loc sâmbătă, 4 mai, de la ora 18:00, pe stadionul Motorul din Arad.
Sursa: Sport Arad
Foto: Alexandru Botezatu