Argeșul a prins curaj după prima victorie obținută cu Ionuț Badea pe banca tehnică, 3-1 cu SCM Gloria Buzău, iar sâmbătă speră la un nou succes. De la ora 11:00 întâlnește în deplasare una dintre echipele puternice ale acestui sezon, Metaloglobus, în cadrul etapei a 15-a a Ligii 2. Bucureștenii vin după eșecul de la Severin, 0-1 cu Viitorul Pandurii, iar în acest campionat au arătat că sunt în stare să câștige meciuri importante, dar să și clacheze. A demonstrat-o cu Pandurii pe teren propriu, când a pierdut surprinzător.
Ionuț Badea: „Rămân fidel la ceea ce am spus, să facem cât mai multe puncte până în iarnă”
Ionuț Badea îi vede favoriți pe jucătorii lui Marius Măldărășanu înaintea acestui joc, atât datorită rezultatelor obținute, cât și a lipsei presiunii. Antrenorul Argeșului consideră însă că punctele puse în joc sunt foarte importante pentru Campionii FC Argeș, dacă mai vrea să lupte pentru promovare. Badea vrea cel puțin șapte puncte din următoarele trei meciuri, deci nu ia în calcul un eșec la București.
„Un meci care se înscrie în linia celor rămase până în iarnă, de o extremă importanță pentru noi. Avem un oarecare surplus de încredere după meciul de acasă cu Gloria Buzău, dar acesta este în trecut și nu mai contează. Prin ceea ce a arătat Metaloglobus până acum și prin locul din clasament, consider că bucureștenii sunt favoriți. Au o liniște dată poate și de lipsa unui obiectiv, de o promovare, sau lipsa unor presiuni aferente unor asemenea obiective. Au un antrenor echilibrat care a activat și în Liga 1, un fost mare jucător al fotbalului românesc. O să fie un meci foarte greu pentru noi și este important să facem ce trebuie ca să reușim să venim de acolo cu punct sau puncte.
În opinia mea, punctele forte ale adversarului sunt legate de liniștea și echilibrul pe care le au în momentul ăsta cei de la Metaloglobus. Evident că surplusurile de valoare le oferă și frații Herea, jucători cu experiență și cu calitate, dar pentru fiecare dintre aceste situații am antrenat anumite lucruri și suntem pregătiți pentru a juca acest meci la potențial maxim.
Rămân fidel la ceea ce am spus, să facem cât mai multe puncte până în iarnă. Evident că m-ar mulțumi ca în următoarele trei meciuri pe care le jucăm într-o săptămână să facem cel puțin șapte puncte. Ar fi bine, însă nouă puncte ar fi perfect, dar sunt situații pe care le gestionăm meci cu meci și este important să rămânem bine ancorați în realitatea prezentului”, a spus Badea.
Piteștenii joacă următoarele trei meciuri cu Metaloglobus (d), CSM Reșița (a) și UTA (a).
Pentru meciul cu Metaloglobus, Argeșul nu-i poate folosi pe Năstăsie, Panait și Brînzan. „Nu cred că vor face parte din lot pentru acest meci. Panait și Năstăsie vor intra astăzi în program normal cu echipa, dar controlat. Oricum, recuperarea lor a decurs mai bine și mai rapid decât ne așteptam, ceea ce e un lucru îmbucurător. Dar încă echipa noastră suferă la ritm de joc și e important să avem grijă la acest aspect mai ales în acest final de tur de sezon când avem destul de multe probleme musculare”, a explicat Badea.
Înaintea desfășurării etapei a 15-a, Metaloglobus ocupă locul 5, cu 22 de puncte acumulate în 14 meciuri, în timp ce Campionii FC Argeș se află pe poziția a 10-a, cu 20 de puncte strânse în 13 jocuri.
Foto și video: Fotbal Club Argeș Pitești