„În ciuda tuturor problemelor am dus bine meciul, meritam să câștigăm”

Marius ANGHEL 07 Oct. 2012, 16:26 Campionat

UTA nu a putut lega două victorii consecutive și rămâne la mijlocul clasamentului, mai aproape de zona „nisipurilor mișcătoare” decât locurile promovabile. Împotriva Damilei Măciuca, „alb-roșii” au marcat în premieră două goluri în acest campionat, dar nu au reușit să țină în frâu o formație de altfel foarte bună în eșalonul secund.

„Am luat două goluri ce puteau fi evitate. Pentru prima oară în acest sezon am luat gol din fază fixă, nu ni s-a mai întâmplat până acum, iar apoi a venit acea execuție extraordinară a unui fotbalist ce nu trebuia lăsat să tragă la poartă în acele minute de final. Atâta timp cât am luat gol în minutul 88, cred că meritam să câștigăm acest joc. Eu zic că am jucat bine mai ales în prima repriză, când ne-am creat destule ocazii de gol, am și înscris în două rânduri și puteam lua un avantaj mai mare pe tabelă. Știind că unii jucători au probleme fizice și au intrat de puțin timp în echipă, am încercat să gestionăm cât mai bine repriza secundă, dar, din păcate, a venit acel gol ce ne-a luat două puncte. Asta e situația astăzi, nu putem juca la o intensitate mare decât o repriză, 60 de minute, după care cădem puțin”, a precizat Adrian Falub la finalul disputei cu oltenii din Măciuca.

Antrenorul arădenilor spune că anticipa o replică atât de bună din partea adversarilor, doar că UTA nu a avut nici „piesele” nici posibilitățile fizice să îi anihileze total. „Chiar dacă Damila Măciuca a fost primul adversar din acest campionat ce ne-a pus cu adevărat probleme, eu zic că am dat o replică bună și am condus aproape tot timpul pe tabelă. Când Laso, Feussi și Weller vor recupera din punct de vedere fizic și-i vom legitima și pe Silvășan, Marcelinho și Ricardo, UTA va arăta mult mai bine și rezultatele vor fi altele. Știm care sunt problemele și nu putem să le rezolvăm de pe o săptămână și alta”, a adăugat „principalul” arădenilor.

În fine, Falub mai știe ce este de făcut ca „Bătrâna Doamnă” să nu iasă total din cărțile promovării. „Tot ce ne putem propue acum este să terminăm turul campionatului la maxim 5-6 în spatele locurilor promovabile. Cred că putem reuși asta, căci, odată ce intră în echipă unii jucători, putem deveni din ce în ce mai puternici”, a mai explicat fostul fundaș.

Sursa: Sport Arad

Marius ANGHEL 07 Oct. 2012, 16:26 Campionat
Pe aceeași temă