Declarațiile de după meci ale
președintelui Silvaniei, Ioan Gurzău, i-au nemulțumit pe oficialii
gazdă, directorul general al Mioveniului, Răzvan Tunaru ținând să-i
amintească omologului său realitatea din teren.
„Dacă dl Gurzău vede un
ajutor dat nouă de arbitri în momentul când el primește 11 m,
înseamnă că s-a întors fotbalul cu fundul în sus. Păi dacă nu au
jucători care știu să execute 11 m, să-i trimită la noi să-i
învățăm… Asta e, avem portar mare… Iar dacă face tam-tam pentru un
roșu acordat corect în minutul 90, să-și aducă aminte că în minutul
1, Zăgrean trebuia să primească galben, pentru că a șutat
intenționat în minge după fluierul arbitrului. Să-și educe întâi
jucătorii ca să nu mai ia roșu în minutul 90 pentru injurii. Și hai
să analizăm un pic jocul lor, de la Mioveni: în 94 de minute au
trecut în acțiune de două ori centrul terenului, odată la 11 m și a
doua oară imediat după penalty, în rest mingea a ajuns la noi în
teren numai din degajările portarului. Șansa a fost într-adevăr de
partea noastră, dar nu putem să comparăm totuși valoarea echipelor…
Mioveniul se bate de 5 ani, an de an la promovare, iar ei sunt de
doi ani în Liga II! Așa că ciocu’ mic și să ne vedem de jocul
echipelor. La 2-0 nu poți să spui asemenea lucruri că te-a ajutat
arbitrul când tu ești cel care primește 11 m. Problema noastră a
conducătorilor este că trebuie să fim caractere și domni, iar dacă
am pierdut să lăsăm capul în jos și să ne recunoaștem înfrângerea.
Dar așa e când ești de 1-2 ani în fotbal, nu știi să te comporți ca
unul care își serbează majoratul în domeniul…” a
declarat Răzvan Tunaru.
Articol scris de Alin
MARCU