Iencsi speră să rămână neînvins „afară” și după jocul cu fosta echipă, Dunărea: „Nu e un meci special. Ne așteaptă o partidă foarte dificilă”

Iencsi speră să rămână neînvins

Cu trei victorii și o remiză în precedentele jocuri disputate în acest sezon în deplasare, Pandurii Târgu Jiu joacă sâmbătă, de la ora 11:00, pe terenul unei echipe care vine după cinci succese consecutive. Este vorba despre Dunărea Călărași, unde antrenează Dan Alexa. Adversara de mâine a gorjenilor e chiar echipa pe care Adrian Iencsi a pregatit-o în prima etapă a actualului sezon, înainte să semneze cu Pandurii.

„Așa s-a întâmplat de când sunt la Pandurii, să câștigăm toate jocurile în deplasare. Din păcate, am reușit doar două egaluri acasă, și de aceea spun că pentru noi orice partidă este dificilă, cu atât mai mult când jucăm împotriva unei echipe pe care eu o cunosc foarte bine, o echipă cu o stabilitate financiară. Au în componența lotului jucători foarte valoroși, fotbaliști care au evoluat și în Liga 1. Este o formație pe val, cu o încredere totală în forțele proprii, dar noi pentru asta ne pregătim și jucăm fotbal. La Călărași există o suprafață foarte bună de joc, va fi un examen important pentru echipa mea. În niciun caz nu este un meci special pentru mine. Echipa a fost condusă și de alți antrenori după plecarea mea. Eu am petrecut acolo o perioadă bună, am făcut și cantonamentul în Serbia, am stat aproape două luni de zile la Dunărea, dar nu-l consider un joc aparte. Eu sunt un antrenor profesionist și mă concentrez pe echipa mea. Avem noi problemele noastre”, a declarat Iencsi.

Actualul tehnician al echipei Pandurii e convins că un merit deosebit în revirimentul formației de la Dunăre îl are antrenorul Dan Alexa. „Cu siguranță că meritul principal este al antrenorului. E clar lucrul acesta. De când a venit are un parcurs foarte bun, numai cu victorii. Dan Alexa are o experiență foarte mare la nivelul ligii secunde, deci normal că i se datorează lui. A venit cu un alt entuziasm, dar are și jucători foarte buni. În plus, a reușit să-și întărească echipa exact acolo unde avea nevoie”, a spus Iencsi.

Acesta nu poate conta la Călărași pe tânărul Denis Brînzan, suspendat pentru cumul de cartonașe galbene.

Rezultatele înregistrate de Pandurii în acest sezon în meciurile din deplasare: 0-0 cu FC Argeș, 3-2 cu Metaloglobus, 4-0 cu CS Mioveni și 2-0 cu CS Balotești. Pe teren propriu, la Motru, a obținut rezultatele: 3-3 cu Chindia Târgoviște, 1-2 cu Academica Clinceni, 1-3 cu AFC Hermannstadt și 1-1 cu CS Afumați.

Adrian Iencsi s-a despărțit de Dunărea Calărași imediat după eșecul suferit în prima etapă, scor 1-4, în deplasare, cu Academica Clinceni, iar la două zile după ce a plecat de la malul Dunării a semnat cu Pandurii Târgu Jiu. În prima rundă, gorjenii, cu Mihai Teja în tribună, au remizat la Pitești, scor 0-0 cu FC Argeș.

Înaintea desfășurării etapei a 9-a, Dunărea Călărași se află pe locul 4, cu 16 puncte, în timp ce Pandurii Târgu Jiu se situează pe poziția a 9-a, cu 12 puncte.

Articol scris de Mircea OGLINDOIU

Pe aceeași temă