Haș, căpitan cu Minerul la propunerea lui Lazăr: „Am dorit să responsabilizăm și tinerii”

Marius ANGHEL 25 May. 2014, 16:15 Campionat
Haș, căpitan cu Minerul la propunerea lui Lazăr:**

FC Bihor a urcat un loc în clasamentul play-out-ului, pe doi, după victoria la limită, scor 1-0, de pe teren propriu cu Minerul Motru, însă asta și datorită înfrângerii suferite acasă de CS Mioveni cu Olimpia Satu Mare, scor 0-2. Golul victoriei orădenilor a fost reușit de Raymond Lukacs în minutul 39.

În acest meci, FC Bihor a avut un nou căpitan, pe mijlocașul Andrei Haș (21 de ani)(foto, în plan secund). Schimbarea s-a făcut la propunerea lui Florin Lazăr, căpitanul de obicei al echipei. „Am dorit să responsabilizăm și tinerii, iar dintre jucătorii sub 21 de ani, Andrei Haș a evoluat cam cel mai mult până acum, și constant, de aceea am crezut că el este cel mai îndreptățit s-o poarte azi”, a explicat, pentru fcbihor.ro, Alexandru Pelici, antrenorul orădenilor.

De altfel, în acest joc, Pelici a folosit jucători titulari precum Sălăjan, M. Stancu, Zs. Lukacs sau Hadăr, în schimb, Fildan, Sorian, M. Popa sau Ov. Bic nu au figurat nici măcar pe lista de rezervă, tocmai din dorința de a „da posibilitate și tinerilor să evolueze mai mult”, după cum a precizat tehnicianul.

Despre meci, Pelici a mai spus: „A fost un prim joc din cele trei pe care le mai avea de disputat, în care așa cum am spus, încercăm să dăm minute jucătorilor care au evoluat mai puțin, dar și celor care mai au anumite obiective personale și aici mă gândesc la Raymond, care are șansă să devină golgheterul seriei.  A fost un joc mai deschis, în care ocaziile au fost împărțite, dar cred că ocaziile clare l-am avut noi. Dacă e să mă gândesc, Raymond, de trei ori singur cu portarul, Zsombor, de două ori singur cu portarul, Hadăr și Ianc, au fost ocazii bune pentru a majora diferența. Felicit jucătorii  pentru eforul depus pe această căldură și mă bucur că am reușit să urcăm un loc în clasament, cel puțin până la jocul direct cu Mioveni”.

În meciul cu Minerul, FC Bihor a evoluat în formula: Sălăjan – Mihuț, Fl. Lazăr, Mintaș, A. Achim – S. Ianc, M. Stancu, Haș (cpt.), Zs. Lukacs (Nichita ”59) – Hadăr (Fl. Pop ’77), R. Lukacs (Cigan ’85).

Marius ANGHEL 25 May. 2014, 16:15 Campionat
Pe aceeași temă