Doi jucători au debutat sâmbătă, în etapa a 6-a, la CSM Râmnicu Vâlcea, în jocul de la Satu Mare, încheiat nedecis, scor 0-0.
Astfel, portarul împrumutat de la ASA Târgu Mureș, Bela Fejer (foto), a fost titularizat de antrenorul Erik Lincar în ultima clipă, după ce titularul din acest start de sezon, Daniel Popescu s-a simțit rău la încălzire. Fejer a evoluat tot meciul și a avut o evoluție bună. „Mă bucur că am debutat la Vâlcea. Am apărat bine, am avut niște mingi dificile. A fost un meci greu, păcat că nu am câștigat. Mergem înainte, trebuie să câștigăm jocul de acasă, cu Slatina” a spus Fejer.
În finalul jocului de la Satu Mare, în minutul 87, în echipa vâlceană a debutat și nigerianul Godwin Onyeka Konyeha (22 de ani), legitimat cu câteva zile înaintea jocului. „Konyeha este un jucător foarte bun, dar deocamdată nu este pus la punct cu pregătirea” a declarat managerul general al clubului vâlcean, Lucian Munteanu.
Articol scris de Adi Georgescu