FC Olt Slatina s-a înclinat în meciul de sâmbătă de pe teren propriu cu Metalul Reșița, scor 0-1. Oaspeții nu au avut nicio ocazie în prima parte a întâlnirii, în timp ce slătinenii au ratat trei mari oportunități de a deschide scorul. Ignea nu a reușit să trimită în poartă, din situații ideale, ratând ocazii imense de gol. Contrar cursului jocului, reșițenii au deschis scorul după revenirea de la vestiare.
Nemarcat, Szabo a reluat în poartă o centrare de pe flancul drept (min. 50). FC Olt Slatina ar fi putut egala în minutul 80, însă Claudiu Ionescu a ratat o ocazie enormă. După o incursiune a lui Bardu, pe dreapta, mijlocașul l-a servit perfect pe Ionescu, care trebuia să îndeplinească o simplă formalitate, însă din doi metri a trimis peste poartă, din acea situație fiind mai greu să ratezi. Reșițenii au reușit să mențină avantajul, iritând spectatorii prin tragerile de timp, însă și-au atins obiectivul, obținând trei puncte importante, care-i mențin în lupta pentru promovare.
FC Olt a făcut un joc mai bun decât în runda inaugurală, însă lipsa de concentrare la finalizare, momentele de relaxare în rândul unor jucători, și-au pus amprenta asupra deznodământului întâlnirii. Runda viitoare, divizionara secundă slătineană va întâlni, în deplasare, Gloria Bistrița, formație ce a pierdut derby-ul cu CSU Craiova.
FC Olt Slatina: Bugiu – Anghelina, Crușoveanu, Gligor (cpt.), Giurcă – A. Pavel, Quist – M. Căpățână (Bardu ”70), A. Ignea (Cl. Ionescu ”53), Bancu – Dobrescu (Cr. Ciobanu ”68). Antrenor Dan Oprescu
Metalul Reșița: Zimmermann – V. Crețu, Tătaru, Cr. Apostol, Murgoci (Ad. Stoica ”82) – Vaștag, D. Enescu – Oct. Vasile (cpt.), Oprița (M. Enciu ”90+1), I. Szabo – S. Mureșan (Breșneni ”86). Antrenor: Marian Pană
Sursa: Gazeta Nouă