FC Hermannstadt a câștigat, sâmbătă, pe teren propriu, cu 1-0, derby-ul cu FC Argeș și are nevoie de o victorie în următoarea etapă pentru a promova matematic în Liga 1, cu patru runde înainte de final, urmând a realiza astfel a treia accedere consecutivă într-un eșalon superior. Echipa din Sibiu poate sărbători chiar pe terenul contracandidatei Chindia Târgoviște, formația de pe locul 3 și singura care ar mai putea-o ajunge din urmă. Calculele sunt făcute în cazul în care formația din Dâmbovița își câștigă marți seară meciul de la Mioveni. La alt rezultat, sibienii pot ajunge în Liga 1 și cu un egal contra Chindiei.
Jucătorii lui Alexandru Pelici au câștigat, ieri, la limită, meciul cu FC Argeș, ocupanta locului 4, însă diferența de scor nu reflectă realitatea de pe teren. Sibienii au controlat aproape toată partida, cu piteștenii aproape inexistenți în atac, însă doar Radu Crișan a reușit să înscrie în poarta lui Popescu, în minutul 70. Reușita a venit după o lovitură de cap din 10 metri, aproape în vinclu, la o minge centrată din corner. În minutul 62, Cosmin Neagu trimisese în bară o lovitură de pedeapsă obținută la un henț făcut de Buhăescu.
În urma acestui rezultat, FC Hermannstadt acumulează 80 de puncte și continuă să ocupe locul secund în clasamentul Ligii 2, la trei puncte în spatele liderului Dunărea Călărași, care ieri a reușit să obțină promovarea matematică în urma victoriei cu Ripensia (3-1).
Până la meciul cu Chindia, programat duminică, de la ora 11:00, pe stadionul „Eugen Popescu” din Târgoviște, FC Hermannstadt are de disputat, joi, de la ora 20:00, la Mediaș, returul semifinalei Cupei României cu Gaz Metan. În tur, echipa sibiană a câștigat cu 1-0 și acum pornește favorită la accederea în finală, acolo unde o va întâlni mai mult ca sigur pe CS U Craiova.
„Ne ajunge un singur punct, cu goluri, la Chindia, în meciul direct, în cazul în care aceasta nu câștigă marți la Mioveni și suntem promovați matematic. Despre meciul cu FC Argeș pot spune că a fost unul greu, în compania unei echipe bune a seriei, care știam că își va vinde scump pielea, făcând jocuri bune, chiar dacă a pierdut etapa trecută cu Mioveni. Au venit să se închidă. Au jucat în prima repriză cu trei fundași centrali, au aglomerat spațiul din zona centrală a terenului și au încercat să joace doar tranziția pozitivă. Doar că s-au desfășut și au apărut și ocaziile mai mari. Cred că victoria noastră nu poate fi pusă la îndoială. Am ratat și penalty, am ratat și două-trei ocazii clare. Ne dorim să ținem steagul sus, să continuăm așa. Vine un meci cu o șansă pentru fiecare dintre noi, un meci cât pentru o viață de om. Există posibilitatea să nu ajungi niciodată într-o finală de Cupă a României indiferent cât ai juca. Noi avem acest moment pe care încercăm să-l exploatăm și sperăm să ajungem acolo unde și-ar dori orice jucător și antrenor. Ar fi istorie la Sibiu, pentru că nicio echipă din oraș, indiferent cum s-a numit ea, nu a ajuns până într-o finală. De noi depinde. Plecăm cu avantajul de 1-0, dar suntem conștienți că ne va aștepta un joc foarte foarte greu”, a spus antrenorul Alexandru Pelici.
Vezi ce au declarat după meci Alexandru Pelici, Radu Crișan și Claudiu Pamfile:
Articol scris de Marius ANGHEL
Video: FC Hermannstadt