FC Botoșani cere retrogradarea lui Stănescu

04 Nov. 2009, 12:35 Campionat
FC Botoșani cere retrogradarea lui Stănescu

FC Botoșani cere conducerii Comisiei Centrale de Arbitri (CCA)
să-l retrogradeze în eșaloanele inferioare pe centralul bucureștean
Adrian Stănescu, care a oficiat jocul de sâmbătă de la Bacău dintre
FCM-ul din localitate și gruparea locală.

Cornel Șfaițer, președintele FC Botoșani, va profita de faptul
că astăzi are loc o ședință a Comitetului Executiv al Federației
Române de Fotbal (FRF) și va depune un memoriu împotriva lui
Stănescu pentru prestația avută.

„Îi voi înmâna personal domnului Vasile Avram (n.r.
președintele CCA) un DVD cu înregistrarea jocului de la Bacău.
Stănescu a greșit exact când trebuia, adică la golurile Bacăului.
Nu putem lăsa lucrurile așa, pentru că așa cum am mai spus, a fost
viciere clară de rezultat. El trebuie să plătească pentru ceea ce a
făcut și pentru că ne-a privat de un punct sau chiar de puncte la
Bacău”
, a declarat Cornel Șfaițer.

Acesta a spus că memoriul îl va face exclusiv împotriva
centralului Stănescu, nu și a tușierilor Ionel Popa din Pașcani și
Gabriel Stroe din Pitești. „Asistenții au fost în
regulă. Chiar îi dau credit lui Ionel Popa la golul pe care ni l-a
anulat în minutul 27 pentru off-side la Caragea, pentru că era bine
plasat, chiar dacă faza a fost la limită”
, a adăugat
Șfaițer.

Nemulțumit de prestația lui Adrian Stănescu s-a arătat și
Dumitru Brânză, directorul executiv al FC Botoșani. „Nu
mă așteptam ca un arbitru care este monitorizat pentru promovare să
greșească flagrant. Sincer, mă așteptam la un arbitraj mult mai bun
din partea lui”
, a specificat Dumitru Brânză.

Centralul
bucureștean acuzat de trei mari greșeli

Oficialii FC Botoșani îl acuză pe Adrian Stănescu pentru trei mari
greșeli de arbitraj.

Prima eroare care i se impută lui Stănescu este că a validat
golul lui Simao din minutul 20, deși decizia corectă era lovitură
liberă pentru FC Botoșani la faultul lui Simao asupra lui
Codreanu.

Al doilea lucru pe care botoșănenii îl reclamă este faza din
minutul 62. Centralul a acordat lovitură liberă pentru băcăuani de
la 20 de metri și i-a dat cartonaș galben lui Șuch. La semnalizarea
asistentului Ionel Popa, care a sancționat un off-side la atacantul
Ionuț Radu, centralul a revenit asupra deciziei, a acordat
indirectă pentru FC Botoșani, dar nu a anulat cartonașul galben dat
lui Șuch.

„Ce s-ar fi întâmplat dacă până la final Șuch ar mai
fi luat un galben? E clar că și din faza asta se vede că a fost
rău-intenționat. Vom cere comisiei ștergerea cartonașului galben a
lui Șuch”
, a precizat Șfaițer.

Cea de-a treia eroare de arbitraj pe care oficialii o
incriminează este cea din minutul 85, când centralul Stănescu a
acordat lovitura liberă de la 17 metri din care Dobârceanu a
punctat pentru 2-1, la un fault văzut numai de bucureștean, fază la
care de altfel acesta i-a și acordat cartonaș galben pentru
proteste lui Tincu.

Povici, afectat de
înfrângere

Antrenorul principal al FC Botoșani, Cristian Popovici era și ieri
afectat de rezultat, dar mai ales de maniera în care echipa sa a
fost dezavantajată de arbitru. „Am spus-o și după meci
și îmi mențin părerea după ce am văzut înregistrarea cu faza
incriminată de la primul gol. Simao l-a faultat clar sub ochii
arbitrului pe Codreanu. Asta e! Ei rămân cu punctele, iar noi
rămânem furați. Ne-a nedreptățit clar. Pe durata jocului l-am
simțit împotriva noastră”
, a susținut Popovici.

Imediat după joc, fostul jucător al FC Botoșani, Ayres Simao a
recunoscut că și-a creat un avantaj la faza golului în care l-a
faultat pe Codreanu.

Sursa: sport.botosani.ro

04 Nov. 2009, 12:35 Campionat
Pe aceeași temă