FC Bihor preia „lanterna roșie”. Pelici: „N-am găsit luciditatea necesară să revenim în joc”

Marius ANGHEL 21 Sep. 2014, 12:19 Campionat
FC Bihor preia

FC Bihor a ajuns să fie „lanterna roșie” a Seriei a II-a după ce nici după cea de-a patra etapă nu a reușit să câștige un meci. Cu un singur punct acumulat în trei jocuri (în prima etapă a stat) echipa lui Alexandru Pelici preia locul Olimpiei, după ce sătmărenii s-au impus în meciul cu Șoimii, scor 3-1.

Sâmbătă, în etapa a IV-a, orădenii au pierdut pe teren propriu în fața echipei CS Mioveni, antrenată de fost antrenor al lui FC Bihor, Claudiu Niculescu. S-a încheiat 1-0 pentru argeșeni după ce Alin Popa a deschis scorul la prima fază de atac a oaspeților, minutul 4. Jucătorii lui Pelici au alergat tot meciul după egalare, însă nu au reușit-o nici măcar în ultimele 20 de minute ale jocului, atunci când au evoluat în superioritate numerică după eliminarea directă a lui Ciprian Negoiță (71).

„A fost un joc tranșat în minutul 4. Din păcate, am primit gol din nou pe faza noastră. Aveam mingea la picior, la faza noastră de construcție, o recuperare și o lipsă de marcaj în careu, după care tot meciul am alergat după egalare și în același timp trebuia să fim atenți să nu ne surprindă pe atac rapid și contraatac. Știam despre CS Mioveni că este o echipă foarte periculoasă pe atac rapid și contraatac, o echipă care pasează bine, care profită de spațiile mari, cu jucători de viteză în atac, Ayza, Mazilu, Al. Popa și, din păcate, n-am găsit luciditatea necesară să revenim în joc, adică să înscriem. Am presat, am încercat, dar, din păcate, nu am reușit să înscriem”, a declarat, citat de fcbihor.ro, antrenorul orădenilor Alexandru Pelici.

După etapa a IV-a, FC Bihor ocupă ultima poziție în clasamentul Seriei a II-a a Ligii 2, 11, și are acumulat un singur punct. Următoarul meci al orădenilor este joi, de la ora 16:00, pe teren propriu, în 16-imile Cupei României cu Universitatea Cluj. În campionat, FC Bihor joacă duminică, de la ora 11:00, la Râmnicu Vâlcea cu CSM.

Marius ANGHEL 21 Sep. 2014, 12:19 Campionat
Pe aceeași temă