Fanii suceveni au ajutat cu bani fotbaliștii Forestei pentru a se prezenta la meciul cu Olimpia. „Am trecut de la extraz la agonie. Ne adunăm de la zi la alta, ca la Liga a 5-a”

Marius ANGHEL 29 May. 2017, 16:51 Campionat

Foresta Suceava și-a încheiat meciurile de pe teren propriu din acest sezon al Ligii 2 cu o înfrângere, după ce a aliniat din nou o echipă experimentală, cu mulți jucători tineri. Duminică dimineață, pe stadionul Areni, sucevenii au cedat cu 0-4 în meciul din etapa a 27-a cu Olimpia Satu Mare.

Antrenorul Marius Lup a avut la dispoziție ceva mai mulți jucători din lotul obișnuit față de deplasarea de la Juventus, însă, chiar și așa, în primul 11 tot a trimis un debutat în Liga 2, pe Paul Ciobanu. În repriza secundă le-a dat șansa la debut și lui Robert Bosânseanu și Alin Scutariu. Printre jucătorii aflați pe foaia de joc s-au numărat 12 sub 21 de ani.

În aceste condiții, Olimpia nu a avut prea mari bătăi de cap pentru a câștiga meciul. Scorul l-au deschis încă din minutul 7, atunci când Raul Krausz l-a învins pe Hînțăscu cu un șut cu latul din 8 metri central, pe jos, în stânga portarului. Ciprian Duruș (24) a majorat diferența după ce a dejucat pasul la offside, a scăpat singur cu goalkeeperul și a finalizat la colțul scurt. Apoi Hînțăscu și-a salvat în alte câteva rânduri echipa de la noi goluri, însă nu a mai putut-o face în final, atunci când sătmărenii au mai înscris de două ori. David Cocian (85) a trimis în poarta goală după un contraatac și o pasă foarte bună a lui Villand, iar în prelungiri Aeroaiei l-a nimerit la o degajare pe Romario Rus (90+3), iar mingea a intrat în plasă.

Ce mai mare ocazie a sucevenilor s-a consumat în minutul 10, atunci când, după o pătrundere a lui Vraciu de pe dreapta, tot el a șutat de la 11 metri în transversală.

Jucătorii din afara Sucevei, ajutați cu bani de suporteri

La final, antrenorul Forestei, Marius Lup a vorbit despre situația dificilă în care se află clubul sucevean. „Am încercat să încropim o echipă din jucătorii pe care i-am avut la dispoziție, 12 dintre ei fiind sub 21 de ani. O mare parte din titulari n-au avut bani să facă deplasarea și a trebuit să ne descurcăm cu o echipă foarte tânără. Am luat două goluri pe contraatac și două pe greșeli personale, de la o echipă matură și arțăgoasă. E greu să motivezi jucători neplătiți de patru luni de zile și de aceea n-am reușit să ne ridicăm la nivelul adversarilor. Sperăm ca situația clubului să se rezolve și să continuăm fotbalul la Suceava, mai ales c-am rămas singura echipă din Moldova în Liga a 2-a”, a spus, citat de Monitorul de Suceava, antrenorul Marius Lup.

Lup a dezvăluit că mulți dintre jucătorii pe care i-a trimis pe teren și-au plătit singuri deplasarea la meci, iar alții au fost ajutați de membrii galeriei pentru a reveni la Suceava. „Am reușit să facem doar un antrenament de jumătate de ora înaintea meciului, am făcut multe improvizații și nu ne-am ridicat la nivelul Ligii a 2-a. Așa arătăm însă în momentul de față. Am luat goluri ușoare, pe neatenții, pe contraatac, dar acesta este nivelul la care putem evolua acum. Au fost și momente bune și îi felicit pe jucătorii care au rămas alături de echipă. Unii au venit pe banii lor în ziua meciului, susținuți și de galeria suceveană. Dacă toți ar fi fost la fel de sufletiști cum sunt cei din galerie, probabil nu am fi ajuns în această situație. La greu, toată lumea o ia la fugă. Am trecut de la extraz, în turul campionatului, la agonie, acum, când ne adunăm de la zi la alta pentru meciuri, ca la Liga a V-a”, a mai declarat antrenorul Forestei, citat de Gazeta se Suceava.

Olimpia și-a întrerupt seria de 10 meciuri fără victorie

De partea cealaltă, cu această victorie, Olimpia și-a întrerupt seria de 10 jocuri fără victorie pe teren în campionat. „Veneam după o perioadă dificilă, cu zece etape la rând fără victorie și am profitat de absențele din echipa Forestei. Îmi pare rău de situația în care a ajuns clubul sucevean, un club de tradiție, cu suporteri cunoscători de fotbal. Sper să-și rezolve probleme financiare și să rămână în Liga a 2-a”, a declarat și antrenorul Olimpiei, Bogdan Andone.

În ultima etapă, a 28-a, Foresta e programată să joace, sâmbătă, de la ora 11:00, la Dunărea Călărași, însă deplasare este incertă din cauza problemelor financiare ale clubului. Olimpia încheie sezonul miercuri, de la ora 17:00, pe teren propriu, acasă, cu Dacia Unirea Brăila.

FORESTA SUCEAVA – OLIMPIA SATU MARE     0-4
Raul Krausz 7′, Ciprian Duruș 24′, David Cocian 85′, Romario Rus 90+3′

Vlad Hînțăscu (cpt.) – Andrei Cerlincă, Constantin Aeroaiei, Paul Ciobanu (Robert Bosânseanu 63′), Alin Florescu – Cosmin Buziuc, Vlad Stănescu, Vasile Dănilă, Cornel Căinari (Alin Scutariu 27′) – Cătălin Vraciu (Cătălin Coroamă 71′), Robert Grumezescu
Rezerve neutilizate: Claudiu Chiriac – Vlad Bolocan, Oleriu Onofraș, Claudiu Vatamaniuc
Antrenor: Marius Lup

Bg. Dascălu – Duruș, Fl. Mureșan, Heil (cpt.), Faur – Villand, Sil. Pană (R. Rus 66′), Krauzs – Vas. Pop, I. Roșu (Ad. Voicu 62), Erdei (Cocian 73′)
Rezerve neutilizate: Șuta – Szolosi, Chitaș, A. Văsălie
Antrenor: Bogdan Andone

Stadion: Areni (Suceava); Spectatori: 300; Arbitru: Cristian Codrea  (Baia Mare); Asistenți: Cristian Nicolae Lucaci (Baia Mare) și Damian Antal (Bacău).

Foto: Gazeta SV

Marius ANGHEL 29 May. 2017, 16:51 Campionat
Pe aceeași temă