Falub și Florescu s-au împăcat: „Am șters cu buretele acel episod.” Universitatea Cluj nu are fundași centrali pentru meciul cu Chiajna: „Nu știm exact ce formulă vom alinia”

Marius ANGHEL 12 Nov. 2019, 23:17 Campionat

Adrian Falub și George Florescu au trecut peste incidentul din weekendul trecut, când mijlocașul a coborât din autocar și a refuzat să facă deplasarea la meciul cu Rapid, și au făcut pace. „U” Cluj joacă miercuri, de la ora 17:30, pe teren propriu, cu Concordia Chiajna, și are nevoie de victorie pentru a mai spera la promovare. Cele două formații aveau pretenții la Liga 1 la începutul sezonului, însă sunt marile dezamăgiri după 16 etape, înaintea meciului direct aflându-se pe locurile 13, respectiv 14, ilfovenii având un punct mai mult, cât și un joc mai puțin disputat.

Conflict aplanat! Florescu: „Vina îmi aparține în totalitate. Am lămurit lucrurile, totul este în regulă”

Adrian Falub nu l-a avut la dispoziție pentru meciul cu Rapid pe unul dintre cei mai experimentați jucători din lot, pe George Florescu. Motivul nu ține însă de vreo accidentare sau suspendare a mijlocașului, ci de un eveniment petrecut în autocarul echipei chiar la plecarea din Cluj-Napoca spre București. Florescu a coborât din autovehicul după ce a avut un schimb de replici cu antrenorul. Potrivit gsp.ro, totul ar fi pornit de la faptul că mijlocașul a întârziat câteva minute la plecarea echipei, iar Falub s-ar fi arătat deranjat și l-ar fi acuzat că nu este sută la sută implicat în proiect. George a reacționat și apoi a decis să nu mai facă deplasarea. Reacția lui George Florescu o poți citi aici.

După revenirea la Cluj, Falub și Florescu au analizat la rece incidentul și s-au împăcat.

„Am avut o discuție cu Florescu, știe exact ce i-am cerut. A înțeles situația, e conștient că a greșit, și-a cerut scuze pentru cele întâmplate. Eu văd un altfel de „U” Cluj și îmi doresc ca, atâta timp cât voi fi eu la echipă, jucătorii să aibă un comportament adecvat”, a spus Adrian Falub.

„A fost un incident regretabil în drum spre București, pe care mi-l asum. Vina îmi aparține în totalitate, pe moment am luat o decizie cât se poate de neinspirată. Am avut o discuție cu Adrian Falub și am lămurit lucrurile, totul este în regulă. Am șters cu buretele acel episod, mergem înainte și ne concentrăm asupra meciului cu Concordia Chiajna, pe care vrem să îl câștigăm”, a declarat și George Florescu.

Adrian Falub: „Suntem într-o situație delicată. Nu avem fundași centrali”

 

Cu o zi înainte de meciul cu Concordia Chiajna, programat joi, de la ora 17:30, pe Cluj Arena, Adrian Falub spune că a rămas fără fundași centrali și că nu știe ce formulă de start va alinia, însă speră ca echipa sa să se impună.

„Chiajna are jucători foarte buni, majoritatea au evoluat în Liga 1, deci sunt cu mult peste nivelul ligii secunde. Noi, din păcate, suntem într-o situație delicată. Crăciun a plecat la echipa națională a Republicii Moldovei, iar Kay s-a accidentat. Nu avem fundași centrali, așa că nu știm exact ce formulă vom alinia. În ciuda absențelor, sper să găsim o soluție ideală în linia defensivă și să reușim să învingem Concordia. E clar că avem nevoie de victorie!

Am obținut multe egaluri, dar să nu uităm că am întâlnit câteva formații din fruntea clasamentului, cum ar fi CS Mioveni, Rapid sau UTA. Din etapa a șasea încoace am acumulat 15 puncte, ceea ce nu e puțin, iar într-un clasament provizoriu, de atunci până azi, cred că ne-am fi clasat pe loc de baraj. Din acest punct de vedere, noi am crescut ca echipă, dar și ca joc, chiar dacă suntem departe de a avea o prestație strălucită. Ne-am prezentat bine atât cu FCSB, cât și cu UTA, dar am pierdut puncte pe niște greșeli personale. Ar fi extraordinar pentru noi dacă vom reuși să legăm victorii în următoarele cinci etape”, a declarat Falub, citate de fcuniversitateacluj.ro.

George Florescu: „Trebuie să fim optimiști în ceea ce privește viitorul. Vor veni și rezultatele”

„U” Cluj are remize pe teren propriu în ultimele trei meciuri, 1-1 cu Ripensia, 2-2 cu Mioveni și 1-1 cu UTA. Echipa ardeleană are doar un joc pierdut de zece etape, însă, cu toate acestea, fiindcă are șase remize în această perioadă, în clasament n-a avansat prea mult.

George Florescu e convins că vor veni rezultate și mai bune. „Atmosfera este foarte bună în vestiar, așa a fost mereu. Jocul echipei s-a îmbunătățit vizibil, am crescut de la meci la meci, dar, din păcate, nu reușim să legăm victorii, avem foarte multe remize. Prin prisma evoluțiilor bune din ultima vreme, trebuie să fim optimiști în ceea ce privește viitorul. Jocul e tot mai închegat, s-au văzut traseele chiar și împotriva celor de la FCSB, care este o aspirantă la titlul de campioană a României, așa că vor veni și rezultatele, sunt convins. Nici Concordia nu se descurcă așa cum și-ar fi dorit, dar noi vom juca pe Cluj Arena, așa că luăm în calcul doar varianta unui succes. Le transmit suporterilor să fie în continuare alături de echipă, de acest simbol, pentru că fotbaliștii sunt efemeri, dar „U” rămâne aici, nu moare. Încerc să dau totul pe teren la fiecare meci. Câteodată am evoluții bune, câteodată mai puțin reușite, dar ceea ce trebuie să știe toată lumea e că sunt implicat 100 la sută, atât în timpul partidelor, cât și la antrenamente și în viața personală”, a spus Florescu.

„Suntem în creștere față de startul sezonului. Într-adevăr, rezultatele nu sunt tocmai cele pe care le-am dorit, am bifat multe egaluri, dar se vede o schimbare. Nu mai suntem naivi, nu mai primim goluri atât de ușor, ne închidem mai bine în apărare și încercăm să surprindem pe contraatac. Remiza cu Rapid nu a fost un rezultat rău, dar o victorie cu Chiajna ar mai șterge din rușinea de la începutul campionatului”, a adăugat și atacantul Alex Pop.

Adversarul clujenilor din această etapă, Concordia Chiajna, vine după o victoria cu 2-0 înregistrată pe teren propriu cu Sportul Snagov, echipă pe care „U” n-a putut-o învinge (1-1).

Înaintea desfășurării etapei a 17-a a Ligii 2, Universitatea Cluj ocupă locul 14, cu 18 puncte acumulate în 15 meciuri. Concordia Chiajna se află pe poziția a 13-a, cu 19 puncte strânse în 14 jocuri.

Marius ANGHEL 12 Nov. 2019, 23:17 Campionat
Pe aceeași temă