Falub: „Dumnezeu a vrut așa, pentru noi drumul de abia acum începe”

Marius ANGHEL 09 Mar. 2014, 08:34 Campionat
Falub:**

Soarele și temperatura primăvăratică au „pansat” oarecum atmosfera apăsătoare de la ora primei confruntări oficiale a anului pentru „alb-roșii”. Fără galerie și nucleul dur al suporterilor din SCU, care au anunțat demult că nu mai susțin gruparea condusă de Adrian Marțian și Giovanni Catanzariti, nimic nu a mai fost ca înainte, dar chiar și așa utiștii au crezut până în ultima secundă într-o victorie necesară ca aerul. Pe undeva, s-a întors tot ghinionul din toamnă, când „Bătrâna Doamnă” a pierdut o grămadă de puncte în minutele de prelungire.

De data aceasta, arădenii au fost cei care au marcat golul decisiv prin Surugiu, la o fază la care au mai contribuit Neagu, Sălăjan și Laso. Argentinianul și-a spălat păcatul de a fi ratat un penalty prin pasa de gol, aducând bucurie ca în vremurile (mai) bune, când stadionul se umplea, spre exemplu, la derby-ul cu ACS Poli. Fără să fi evoluat prea bine, utiștii țin vie speranța salvării de la retrogradare.

VEZI o GALERIE FOTO de la meci

Fără a evolua strălucit, UTA și-a atins scopul în meciul cu Mioveniul. Arădenii au ținut toate punctele pe Mureș la ultimul asalt și i-au oferit lui Adrian Falub primul motiv de bucurie de la revenirea în „alb-roșu”. Totodată, tehnicianul arădenilor recunoaște că mai are mult de lucru până ce echipa va arăta așa cum își dorește el.

„Chiar dacă nu ne-am creat multe ocazii de gol, au fost doar două-trei mai bune, cred că victoria noastră este meritată. Să nu uităm că am ratat și un penalty. Dacă am fi marcat atunci, poate nu mai treceam prin emoțiile din final. Am avut și puțin noroc, Dumnezeu a vrut așa. Nu mai contează decât că cele trei puncte au rămas la Arad. Îmi felicit jucătorii, pentru noi drumul doar de acum începe. Mai avem foarte mult de lucru până ce vom arăta așa cum îmi doresc eu”, a declarat Falub la finalul disputei cu argeșenii.

Întrebat dacă vizita celor de la CS U Craiova o privește mai mult ca pe o confruntare de verificare, Falub a spus: „Vremea amicalelor a trecut. Ultimul l-am jucat la Satu Mare…Vom aborda meciul la victorie, sperăm să recuperăm toți jucătorii accidentați, dar și pe cei cu probleme fizice. Să nu uităm că am legitimat câțiva jucători pe ultima sută de metri, probabil că o să mai urmeze unul-doi, încă suntem departe de ceea ce ne dorim”.

Sursa: Sport Arad
Foto: Viorel Muscă

Marius ANGHEL 09 Mar. 2014, 08:34 Campionat
Pe aceeași temă