Universitatea Cluj se reorganizează pentru noul sezon, iar unul dintre oficiali vine cu lămuriri, despre ultimele negocieri și schimbări la echipă.
Una dintre precizări se referă la demisia lui Ioan Ovidiu Sabău, care este exclus să se întoarcă pe postul de manager sportiv. Se pare și că zvonurile privind numirea lui Patrițiu Abrudan nu sunt adevărate.
„Domnul Sabău și-a asumat vina și a spus că nu mai continuă. Nu știu dacă este necesar acum să vină un alt director sportiv. În privința lui Patrițiu Abrudan, nu s-a discutat în Comitetul Director așa ceva. Nu înseamnă că nu ne-am dori, dar nu s-a discutat”, a preciziat un oficial al Universității Cluj.
„Pe Dani Coman l-am dorit foarte mult”
„U” Cluj i-a dorit din această vară și pe Dani Coman și Costel Enache. Primul a preferat să rămână la Astra, iar al doilea a acceptat oferta de la FC Hermannstadt.
„Pe Dani Coman l-am dorit foarte mult, dar ne-a comunicat că rămâne la Astra. Nu s-a pus problema să se plângă de lipsa bazei de pregătire, chiar avem o bază cum nu există la multe echipe de Liga 1. L-am vrut și pe Costel Enache, dar acesta a acceptat un alt proiect. Discutăm cu alți antrenori și ne bucurăm că proiectul atrage mulți antrenori care vor să vină și asta înseamnă că s-a lucrat bine până acum”, a specificat oficialul lui „U” Cluj.
Articol scris de Vlad MĂ‚CICĂ‚ȘAN
Foto: Paul URSACHI / Mediafax foto