Cariera lui Costin Lazăr (37 de ani) continuă în Liga 1, la FC Voluntari. Mijlocașul central s-a întors la echipă odată cu venirea lui Dinu Todoran (39 de ani) și are mari șanse să joace meciul din această seară, cu U Craiova. Metaloglobus, acolo unde trebuia să ajungă dacă nu interveneau schimbările de la Voluntari, este marea perdantă.
În vară, în momentul în care cuplul Daniel Oprița – Ioan Andone a declanșat „revoluția” la FC Voluntari și i-a pus pe liber pe oamenii cu experiență din lot, Lazăr a fost îndepărtat fără nicio explicație de către fostul antrenor. Apoi, s-a antrenat cu echipa a doua a clubului din Ilfov, a luat în calcul retragerea din cariera de jucător și îmbrățișarea meseriei de antrenor, a fost decis să meargă la Metaloglobus, dar lucrurile s-au schimbat după etapa a cincea, când lui Oprița i s-au făcut bagajele. Dinu Todoran, cel cu care a mai lucrat în trecut la FC Voluntari, l-a convins să mai continue un an în prima ligă, iar fostul mijlocaș al Rapidului va fi în lot pentru partida cu FC Voluntari, din etapa a șasea a Ligii 1 Betano.
La un pas să devină antrenor-jucător la Metaloglobus
În timpul petrecut din momentul în care Oprița i-a transmis că nu se bazează pe serviciile sale, Lazăr a negociat cu divizionara secundă Metaloglobus București, locul 14 din 20 în Liga 2, și-și dăduse acordul pentru a pune umărul la proiectul de la marginea Capitalei. Și nu doar din postura de jucător experimentat, care, la 37 de ani, i-ar fi putut ajuta pe fotbaliștii tineri să se dezvolte, ci și din postura de antrenor secund al lui Bogdan Andone.
Însă în ultimul moment a venit demiterea lui Oprița, revenirea lui Todoran și mirajul încă unui an în Liga 1 a fost mai puternic decât dorința de a lua primele contacte cu viitoarea meserie.
La Metaloglobus ar fi fost coechipier cu alți doi foști rapidiști pe care echipa bucureșteană i-a convins să semneze după startul sezonului în Liga 2, Ovidiu Herea și Andrei Ciolacu.
Conflict cu Oprița
În vară, când 13 jucători au plecat în masă de la FC Voluntari, Lazăr, care dăduse o pasă de gol în meciul tur al barajului de menținere în Liga 1, cu Chindia (1-0 la Voluntari, 0-1 la Târgoviște, 3-0 la penalty-uri pentru ilfoveni), a vorbit deschis despre situația în care a fost pus de fostul antrenor al ilfovenilor: „Este incredibil ce mi se întâmplă la Voluntari, însă dacă stau bine să mă gândesc tot ce mi se întâmplă la această formație este până la urmă tipic românesc. Nu am avut nici un conflict cu antrenorul Daniel Oprița. Nu l-am înjurat niciodată. Avem aceeași vârstă. Mai mult, doresc să cunoașteți faptul că Oprița a fost colegul meu de cameră de la echipa națională. Ne respectam reciproc.
Însă nu știu ce are cu mine și de ce nu mă mai vrea în lot, dar nici măcar nu știu de ce nu mă primește la antrenamente. În cantonamentul din Slovenia a tot discutat cu mine și mereu îmi zâmbea în față. Mi-a dat impresia că avem o relație ok. Însă ulterior nici măcar nu a avut curajul să vină să îmi spună între patru ochi că nu mă mai vrea la echipă. Nu a avut curajul să îmi spună nici care este motivul acestei decizii a lui. Alții au venit și mi-au comunicat că Oprița nu mă mai vrea, deși eu nu i-am făcut absolut nimic”, spunea Lazăr, pentru fanatik.ro.
100.000 de euro e cota de piață a lui Costin Lazăr, la 37 de ani.
Sportul Studențesc, Rapid, PAOK Salonic, Panetolikos și Iraklis sunt celelalte echipe din cariera mijlocașului care a strâns 32 de selecții, două goluri la echipa națională și a câștigat de două ori Cupa României (cu Rapid, în sezonul 2006/2007 și cu FC Voluntari, în sezonul 2016/2017), dar și o Supercupă a României alături de ilfoveni (2017/2018).
Articol scris de Cristian VOICU