Liderul seriei de Vest a ligii secunde a pierdut primul meci al sezonului când nimeni nu se aștepta la acest lucru. Pe hârtie, Corona Brașov părea net favorită în fața „lanternei roșii”, însă nu și în fața utiștilor. Sau cel puțin a unei părți dintre ei. Căpitanul Alin Gligor chiar era convins că oltenii nu vor pierde cu echipa lui Bona: „Simt eu că brașovenii nu vor bate și de obicei mi se adeveresc presentimentele privind unele partide”, ne spunea fundașul arădenilor în dimineața zilei de sâmbătă.
Nici pentru Adrian Falub succesul formației din Zăvoi la Brașov nu este o surpriză. „Știam că Râmnicu Vâlcea nu este o echipă slabă, iar când are liniște poate pune probleme oricui, e o formație periculoasă. Să nu uităm că și noi am avut ceva probleme cu ei în prima repriză a meciului de la Arad, iar acum a sosit vremea să obțină un rezultat pe măsura evoluțiilor sale. Nu pot să spun că mă bucur foarte mult pentru acest pas greșit al Coronei, fiindcă mă uit doar curtea noastră. Dacă UTA nu câștigă ultimele două meciuri ale turului, unele foarte grele, degeaba se împiedică celelalte echipe din vârf. Cel puțin până la pauza de iarnă nu ne mai facem calcule”, a explicat antrenorul „textiliștilor”.
Un alt rezultat al rundei cu numărul 12 al ligii secunde care, la prima vedere, avantajează formația fanion a Aradului este remiza dintre Mioveni și FCM Târgu Mureș. „La prima vedere, toate rezultatele rundei ne sunt oarecum favorabile, dar, repet, la un eventual și nedorit insucces al nostru în meciurile ce urmează, ele se întorc împotriva noastră”, a mai spus Falub.
Sursa: Sport Arad