Dunărea Călărași a plecat, din nou, învinsă de la Arad, scor 2-0, la fel ca și în barajul de promovare din această vară. De data aceasta, disputa a fost una sub calitatatea partidei precedente, asta și datorită stării execrabile a gazonului, dar și a forțelor angrenate în luptă, sub cele din luna iunie.
La final, Adrian Mihalcea a insistat pe aceste aspecte, considerând – totodată – că echipa sa ar fi putut pleca cu un punct de la Arad. „A fost un joc de luptă în mocirlă, tranșat de experiența lui Strătilă. Practic, golul lor doi a venit când noi deja eram în autocar. Cred că pe un fond de joc bun al nostru, am fi meritat un egal, dar asta e acum, runda precedentă am câștigat și ne-am bucurat, acum ne vedem înfrânți. Se pare că nu ne priește terenul din Arad. Un astfel de gazon cred că ar fi fost oriunde în țară, la cât a plouat, dar nu căutăm scuze. Și UTA a jucat pe același teren. Vreau să îi felicit pe băieții mei pentru dăruire și efort, nu e un capăt de țară că nu am învins, trebuie să o facem în următoarele partide. Felicit echipa adversă, dar, cu părere de rău trebuie să o spun că, la fel ca și noi, și ei arată mai rău decât sezonul trecut. Atunci a fost un meci mai de calitate, mai frumos, acum scârțâim ambele formații”, a subliniat antrenorul Dunării.
Călărașiul a trimis mingea în plasă în primul minut de prelungiri, dar s-a semnalizat offside la execuția cu capul a lui Șandru. „Nu știu dacă a fost gol valabil sau nu, eu am protestat din reflex. Per total, cred că a fost un arbitraj ok. Dacă l-au anulat pe bună dreptate e bine, dacă nu, o iau ca pe o simplă greșeală, nu dramatizez și nu dau vina pe arbitraj. Repet, obiectivul nostru în acest sezon e salvarea de la retrogradare și reconstrucția”, a încheiat antrenorul celor de la Dunărea Călărași.
După înfrângerea de la Arad, Dunărea Călărași a rămas cu 16 puncte în clasament și se află pe poziția 12 în clasament.
Text: Sport Arad
Foto: Ciprian PETCUȚ