Duel inedit pe „Cetate”! Pistol vs Pistol

04 Sep. 2010, 10:19 Campionat
Duel inedit pe

Meciul de sâmbătă de pe „Cetate”
dintre FC Unirea Alba Iulia și Mureșul Deva este un nou prilej
pentru un duel între doi frați. Uniriștii îl au pe Marius Pistol,
23 de ani, jucător ce a debutat sezonul trecut în Liga I la meciul
Oțelul – Alba 1-0, în timp ce la Mureșul joacă Victor Pistol, 19
ani, ambii evoluând pe postul de fundaș central.

Cei doi frați provin dintr-o
familie de fotbaliști. Tătăl lor a jucat fotbal, iar unchiul
acestora, Constantin Pistol, a câștigat Cupa Campionilor Europeni
cu Steaua București. Cei doi „Pistolari”, născuți la Sibiu, se vor
întâlni sâmbătă pentru prima dată în carieră ca adversari.

„Sincer, când m-am
apucat de fotbal nu am crezut că o să ajung să joc împotriva
fratelui meu. Dacă intru pe teren sper să nu dezamăgesc și să am o
evoluție foarte bună împotriva lui. Nu ne-am tachinat. Cel mai bun
să câștige!”
, a declarat mezinul Victor, poreclit de
către colegii de la Mureșul Deva: Agheu. Internaționalul de juniori
al echipei hunedorene s-a refăcut după accidentarea la inghinali și
are șanse mari să evolueze în jocul de la Alba Iulia încă din
primul minut.

„Victoraș, te
bat!”

„Nu aveți nicio șansă
să învingeți la Alba!”
este mesajul uniristului
Marius pentru fratele lui mai mic. Motivul? „Suntem mai
buni! Avem echipă, ne dorim să învingem și nu ne permitem să
pierdem puncte acasă dacă vrem să revenim repede în Liga I. Nu va
fi un meci ușor, ambele echipe au un moral ridicat după victoriile
din prima etapă, însă experineța și valoarea lotului ne obligă să
câștigăm”
, a declarat apărătorul unirist,
achiziționat în iarnă de la Rapid.

Acesta este convins ca părinții îi
vor ține pumnii strânși lui Victor și vor dori ca victoria să
aparțină echipei Mureșul Deva. „Sunt convins că
părinții vor ține cu el pentru ca este cel mai mic. Totuși, sper să
nu ne facă Deva vreo surpriză neplăcută!”
, a mai
precizat Marius, ce va juca în premieră titular în acest sezon.
Apărătorul „alb-negrilor” profită din plin de faptul că colegul său
din defensivă, Poverlovici, a fost suspendat două etape, după ce a
văzut „roșu” la Slatina.

Articol scris de Lucian
DANCIU

04 Sep. 2010, 10:19 Campionat
Pe aceeași temă