Cei mai vechi și, totodată, importanți jucători din actualul lot al echipei „U” Cluj, Dorin Goga (35 de ani) și George Florescu (35 de ani), vor continua și în partea a doua a sezonului sub comanda lui Adrian Falub. Antenorul a vorbit și despre perioada de transferuri și noile condiții financiare care îl împiedică să aducă jucătorii pe care îi vrea.
Dorin Goga și George Florescu continuă cu „U” Cluj
Cu evoluții în ton cu echipa în acest campionat, cei doi fotbaliști care joacă la „U” Cluj încă de când formația era în Liga a 4-a vor continua în tricoul alb-negru și în 2020. În analiza de final de primă parte a sezonului, antrenorul Adrian Falub a vorbit și despre situația vedetelor Goga și Florescu. Însă celor doi jucători li s-a cerut o implicare mai mare în gestionarea vestiarului.
„Am fi anunțat oficial, imediat, dacă ne-am fi despărțit de Goga și Florescu! Ei nu sunt niște jucători oarecare, să renunțăm la ei în orice condiții. Am avut o discuție cu amândoi pornind de la felul în care ei s-au implicat în gestionarea vestiarului. E clubul lor și consider că ar fi trebuit să facă mai mult din acest punct de vedere. A fost un vestiar prea destrămat, iar la un moment dat a existat o luptă, dacă vreți, între jucătorii noi, cu salarii foarte mari și cei vechi, care câștigau mai puțin. Nu am avut un vestiar cu spirit, asta le-am reproșat! În niciun caz nu s-a pus problema să renunțăm la ei!”, a spus Adrian Falub.
15 meciuri și 4 goluri are Dorin Goga în acest sezon la „U” Cluj, în 21 de etape. În campionatul trecut a evoluat în 30 de meciuri și a marcat 19 goluri.
15 meciuri și 2 goluri are George Florescu în acest campionat la echipa clujeană. În ediția trecută, mijlocașul a avut 27 de apariții și 6 goluri.
„E dificil să aduci pe cineva pe o remunerație conformă cu nivelul Ligii a 2-a”
Despre transferuri, Adrian Falub spune că jucătorii cu care a discutat pentru a-i aduce la „U” Cluj așteaptă salarii mari, unele neconforme cu actuala situație a echipe, care nu mai are șanse la promovare.
„Azi avem un lot restrâns, dar vom face niște transferuri, sunt câțiva jucători cu care am discutat de mai mult timp. Ei sunt greu de convins, având în vedere situația noastră din clasament. Până nu demult, salariile au fost mari la „U”, lumea s-a obișnuit cu acest detaliu, iar acum e dificil să aduci pe cineva pe o remunerație conformă cu nivelul Ligii a 2-a. Sunt încrezător, însă, că până la reluarea campionatului vom avea un lot competitiv”, a mai spus Falub, citat de fcuniversitateacluj.ro.
Jucătorii Universității Cluj s-au fotografiat în această săptămână în Piața Unirii din Cluj Napoca
Campionatul Ligii 2 se va relua la finalul lunii februarie, „U” Cluj va avea reunirea pe 13 ianuarie, iar în primul meci oficial o va întâlni pe teren propriu pe Campionii FC Argeș.
Foto: FC Universitatea Cluj