Nicolae Dică a surprins pe toată lumea în urmă cu jumătate de an, când accepta să meargă în Liga secundă, pentru a evolua la Viitorul lui Hagi. Echipa din Constanța a promovat astăzi, după ce a învins Săgeata Năvodari, scor 2-0, și Dicanio se felicită pentru alegerea făcută.
„Ne bucurăm că am reușit să ne atingem obiectivul de a promova în Liga I. Mă bucur că am reușit să aducem orașului Constanța o echipă în prima ligă, după o perioadă de câțiva ani de absență. Este prima promovare pentru mine, mă simt ca și cum aș fi luat campionatul cu Steaua. Sunt fericit că am ales în iarnă să vin aici.„, a spus fostul stelist, la finalul meciului.
Echipa lui Hagi a fost construită pe scheletul Steaua II, astfel că Dică a ținut să glumească pe seama acestui subiect.
„Nucleul echipei este format din jucătorii care au jucat la Steaua II, eu, tot stelist, am pus umărul în acest retur la promovare, patronul tot stelist (n.r.râde).„, a mai spus Dicanio.
În ceea ce privește viitorul la..Viitorul, Dică este decis să continue: „Eu mai am contract încă un sezon, cu drept de prelungire pentru încă un an și vreau să rămân aici.„
Foto: Bogdan IORDACHE