La ce erori a comis în primele două partide oficiale, David Oberhauser merita cu vârf și îndesat să ia loc pe banca de rezerve. Astfel, între buturi a apărut în premieră Adrian Horvath, care nu a ratat niciun antrenament în această vară în Calea Aurel Vlaicu.
„Fie că m-am pregătit cu domnul Țapoș, fie că a rămas să ne antrenăm cu George Neagu, am încercat să dau mereu totul din mine. Am avut puține emoții la debut și am vrut să iasă bine, pentru că prima impresie contează. Am încercat să îmi fac treaba, să nu iau gol, dar la ultima fază din păcate s-a dat eronat penalty. Am plecat înainte, am fost sigur că adversarul dă în dreapta, dar, din păcate, a tras tare și nu am reușit să prind mingea”, ne-a mărturisit tânărul portar, care era considerat o mare speranță pe vremea când apăra tricoul Devei.
Horvath a simțit pentru prima oară și căldura spectatorilor arădeni. „Publicul a fost cu noi, ne-a încurajat, le mulțumim pentru asta și sperăm să îi facem fericiți în meciurile ce urmează. Era bine pentru noi dacă am fi câștigat. E dureros să pierdem astfel, puteam avea șase puncte. La Oradea ni s-a anulat golul de 2-1, iar astăzi (n.a. ieri) ați văzut ce s-a întâmplat. Sperăm ca de acum să obținem rezultate bune, să adăugăm puncte în clasament”, a adăugat fostul internațional de juniori.
Sursa: Sport Arad