CSM, pretenții la promovare

Marius ANGHEL 15 Sep. 2013, 00:37 Campionat

CSM Râmnicu Vâlcea a obținut sâmbătă un succes mult mai clar decât o arată scorul final, 3-2 (2-0) cu FC Bihor. Cu antrenorul Claudiu Niculescu suspendat și aflat în tribună, Vâlcea a dominat categoric prima repriză, una în care orădenii nu au ajuns la poarta lui Matache. Arnăutu (minutul 6) și Deaconescu (minutul 29) au înscris pentru Vâlcea, avându-i ca servanți pe Briceag și Ad. Popa.

Din minutul 61, Bihorul rămâne în inferioritate după ce Sfârlea încasează al doilea galben, însă, paradoxal, abia atunci trupa lui Ghiț începe să joace mai bine. Vâlcea face 3-0 după ce V.Cataramă dovedește că a învățat câte ceva după antrenamente de la Cl. Niculescu și transformă o lovitură liberă de la 20 de metri.

Cu 3-0 și om în plus, Vâlcea nu mai forțează deloc și încearcă să conserve avantajul, dar este taxată pe final. În doar trei minute, profitând de relaxarea vâlcenilor, doi jucători intrați după pauză, Hadar și Z.Lukacs înscriu și umbresc victoria clară a CSM-ului.

În ciuda primei victorii din acest sezon, în tabăra vâlceană nu a mai fost sărbătoare. „Nu este posibil așa ceva, să iei două goluri în asemenea manieră”, a tunat și fulgerat după joc antrenorul Claudiu Niculescu.

Secundul vâlcenilor, Cornel Dobre a criticat și el la conferința de presă relaxarea echipei din finalul jocului. „A fost un joc la discreția noastră, Bihor nu ne-a pus absolut nicio problemă, dar asta este meteahna Balcanilor, să nu tratezi 90 de minute la fel. Am controlat jocul în totalitate, nu au fost problem, dar lipsa de concentrare din final a făcut să primim 2 goluri în ultimele trei minute. O să vorbim cu jucătorii și să remediem și acest aspect, nu e posibil să iei două goluri de la o echipă aflată în inferioritate, care nu îți pune probleme. Nici noi nu înțelegem de ce ne-am retras, deși s-a discutat cu ei la pauză, a fost o relaxare balcanică. Noi jucăm fiecare meci la victorie, nu contează unde și cu cine jucăm. E foarte greu fără Claudiu pe bancă…”.

În schimb, antrenorul Oradei, Gheorghe Ghiț a părut să caute alibiuri și a acuzat eliminarea lui Sfârlea. „Cred că am fost dezavantajați de arbitri, eliminarea lui Sfârlea a fost nemeritată, i-a dat primul galben repede și al doilea pentru un fault de joc, e frustrant când se întâmplă lucruri de acest fel. Sunt și lucruri subiective, dar impresia asta am avut-o azi. La pauză le-am spus jucătorilor mei că putem reveni, simțeam că echipa adversă va cădea fizic, ceea ce s-a și întâmplat. Am avut posesie mai bună, am avut ocazii, am și marcat de două ori. Păcat că prima repriză nu a fost atât de bună. Construim o echipă nouă, un obiectiv ar fi locurile 1-6. S-a creat o serie grea prin condensarea valorilor. Tg.Mureș și Vâlcea cred că sunt favorite la promovare” a anunțat Gheorghe Ghiț.

CSM RÂMNICU VÂLCEA
FC BIHOR ORADEA
3-2

Arnăutu ”6, Deaconescu ”83, Cataramă ”85 / Hadăr ”86, Zs. Lukacs ”89

Matache – Deaconescu, I. Stoica (cpt.), Tătaru, E. Stoica – Bărbulescu (Lircă ”75), Al. Neagu – Ad. Popa (Cataramă ”62), Negruț (B. Geantă ”22), Briceag – Arnăutu
Antrenor Claudiu Niculescu

Smaranda – Letan, Fl. Lazăr (cpt.), Toca, R. Lupu – A. Achim (Hadăr ”46), M. Popa (Ov. Popa ”46) – Ianc, Sfârlea, Bic (Zs. Lukacs ”87) – R. Lukacs.
Antrenor Gheorghe Ghiț
Eliminare: Sfârlea (61) – două galbene

Articol scris de Adi Georgescu
Foto: Dan Lixandru

Marius ANGHEL 15 Sep. 2013, 00:37 Campionat
Pe aceeași temă