CS Mioveni a rămas în lupta pentru promovare după victoria de vineri cu 2-0, de pe propriul teren, cu Chindia Târgoviște, în cadrul etapei a 28-a a Ligii 2. Argeșenii s-au impus prin golurile marcate de Ionuț Rădescu (43′) și Andrei Neagoe (45′) în prima repriză și sunt la doar patru puncte distanță de locul 2 care este promovabil în Liga 1, ocupat în acest moment de Sepsi OSK Sfântul Gheorghe.
Galben-verzii se puteau impune mult mai clar dacă nu iroseau ocaziile de gol pe care și le-au creat, dar și un penalty primit pe finalul reprizei secunde.
Mioveniul a început bine partida de acasă și s-a aruncat în atac încă din primul minut de joc. După un sfert de oră însă în care au stat călare pe careul advers, elevii lui Pelici au intrat în jocul adversarului, iar ritmul partidei a scăzut. Izbăvirea a venit însă pe finalul primei reprize, când, în numai două minute, 43 și 45, gazdele au rezolvat soarta partidei. Rădescu a deschis scorul după ce a urmărit bine un balon șutat din lovitură liberă de Neagoe, portarul respingând în față, pentru ca apoi rolurile să se schimbe, iar marcatorul să-i întoarcă serviciul coechipierului. Și în repriza a doua ostilitățile au fost conduse de argeșeni, care și-au trecut în cont și o bară prin Staicu, pentru ca atacantul să irosească și un penalty pe finalul meciului, șutând pe lângă poartă.
Oficialii grupării argeșene sunt din ce în ce mai optimiști în lupta pentru revenirea în prima ligă. La finalul partidei câștigate cu 2-0 în fața Chindiei, antrenorul Mioveniului, Alexandru Pelici, a ținut să facă o dedicație specială a celor trei puncte câștigate. „Vreau să dedic victoria memoriei mamei mele, Mariana Drăghicescu. Pe 3 aprilie s-au împlinit 20 de ani de când a decedat”, a spus tehnicianul.
Pelici este fiul regretatei interprete de muzica populară Mariana Drăghicescu, cea mai cunoscută voce a folclorului din Banat. Îndrăgita artistă a decedat pe 3 aprilie 1997, la numai 45 de ani.
CS MIOVENI – CHINDIA TÂRGOVIȘTE 2-0
Ionuț Rădescu 43′, Andrei Neagoe 45′
F. Croitoru – Tirică, Vișa, I. Stoica, Tomozei (Burnea 86′) – Boboc, M. Galan (Biceanu 64′) – Rădescu, Andr. Neagoe (M. Vintilă 67′), Ayza (cpt.) – M. Staicu
Rezerve neutilizate: Sima – Ed. Stoica, A. Popa, Ed. Florescu
Antrenor: Alexandru Pelici
Meilă – Pătru (cpt.)(A. Șerban 70′), Vătavu, Martac, C. Dinu – Pencea, L. Mihai, Dumitrașcu, C. Stoica (D. Grigore 85′) – Honciu (Nisipeanu 64′), Neguț
Rezerve neutilizate: Căbuz – Parghel, Cherchez, Ioniță
Antrenor: Nicolae Croitoru
Stadion: Orășenesc (Mioveni); Arbitru: George Rareș Vidican (Oradea); Asistenți: Ionuț Petrică Cîmpeanu (Cluj-Napoca), Marius Bălan (Dej).
Articol scris de Silviu MIHAI (Curierul zilei)
Foto: Curierul zilei