Debutantă în liga a II-a, Știința Miroslava a fost la 10 minute distanță de un punct uriaș pe terenul lui ASA Tg. Mureș, una dintre favoritele la promovare. Ieșenii au făcut o primă repriză bună, au reușit să revină după ce au fost conduși, dar au cedat pe final, golul victoriei lui ASA fiind marcat de Muntean, în minutul 80.
Antrenorul Științei, Cristi Ungureanu, s-a declarat mulțumit de jocul elevilor săi, în special în prima parte. „Am avut o primă repriză echilibrată, am reușit să și marcăm după ce am fost conduși. Prima repriză m-a mulțumit din punct de vedere tactic, dar a doua parte a fost diametral opusă. Ne-am retras, ne-am speriat puțin, ne-am creat foarte puține faze de poartă și asta ne-a costat pe final înscrierea golului victoriei de către gazde. Am avut puține minute să egalăm, am mai avut ceva ocazii, dar prea târziu să mai revenim pe tabelă. Pentru primul meci sunt mulțumit, dar mai avem de reglat multe chestii. Sper ca la meciul de acasă cu Brăila să arătăm o cu totul altă față”, a declarat antrenorul Cristi Ungureanu.
Ieșenii vor juca în etapa a II-a pe stadionul Emil Alexandrescu din Copou, vineri, 11 august, de la ora 18.00, cu Dacia Brăila.