Craioveanu: „Trebuia să gestionăm mai bine avantajul luat devreme”

Marius ANGHEL 13 Oct. 2013, 15:30 Campionat
Craioveanu:**

Venit din Spania, special pentru acest meci, directorul de imagine al CS Universității Craiova, Gică Craioveanu, consideră că echipa a crescut în ultima vreme, dar a fost nemulțumit de faptul că avantajul de două goluri nu a fost gestionat mai bine.

„E o victorie meritată într-un meci în care am avut 2-0 destul de devreme, dar trebuia să știm să-l controlăm mult mai mult, să pasăm mai mult, să deschidem jocul pe benzi. Am avut probleme la faze fixe, foarte mari probleme. Dar e vorba de o echipă nouă, în construcție și trebuie să avem răbdare. Sunt două victorii la rând și echipa pare că este pe un drum ascendent. Au fost ocazii, iar rezultatul este cel mai important. Sper ca în cel mai scurt timp, Ovidiu și băieții să știe să controleze mai mult un meci. Nu e posibil ca la 2-0 să permiți două ocazii clare pe final de meci”, a spus oficialul Universității.

Gică Craioveanu i-a remarcat pe Ferfelea și Sin: „Ferfelea e un jucător deosebit, care place, care știe când să dea o pasă bună, să oprească jocul. Și mi-a plăcut Sin, a făcut o primă repriză foarte bună”.

Articol scris de Cosmin STAICU
Foto: Florin CEAUȘU

Marius ANGHEL 13 Oct. 2013, 15:30 Campionat
Pe aceeași temă